Actualitate
Un ELEV A MURIT ÎN PAUZA dintre ore. Copilul suferise o operație pe inimă.
Un copil de opt ani, elev în clasa a III-a la o școală din Cluj-Napoca, a decedat, luni, în pauza dintre ore. Băiatul a fost operat pe inimă în urmă cu un an.
Potrivit inspectorului școlar general al județului Cluj, Valentin Cuibus, băiatul a căzut pe holul școlii, iar echipa de paramedici a SMURD care a sosit pentru a acorda primul ajutor a efectuat mai bine de o oră manevre de resuscitare.
"Un elev în vârstă de 8 ani, din clasa a III-a, de la Școala Gimnazială 'Iuliu Hațieganu' Cluj-Napoca a decedat luni din cauze medicale. Era într-o pauză și a căzut jos. Un echipaj SMURD a intervenit și a efectuat timp de o oră manevre de resuscitare, dar din păcate s-a constatat decesul. Avea o problemă medicală congenitală, fusese operat pe inimă în urmă cu un an", a declarat presei Valentin Cuibus, potrivit Agerpres.
Inspectorul a mai precizat că băiatul de opt ani mai suferise un episod asemănător și înainte.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a afirmat că un echipaj de poliție s-a deplasat la școala la care a avut loc tragicul eveniment pentru efectuarea unei investigații.