monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O alunecare de teren pe Autostrada Sebeş - Turda pune sub semnul întrebării inaugurarea tronsonului. Cum se vede alunecarea filmată din dronă - VIDEO

O alunecare serioasă de teren a avut loc recent pe traseul Lotului 4 din Autostrada A10 Sebeş - Turda, afectând şi corpul autostrăzii aflate în construcţie.

Alunecarea pune sub semnul întrebării finalizarea tronsonului şi deshiderea traficului până în luna decembrie 2017, în ciuda promisiunilor date de autorităţi cum că acest lot, împreună cu lotul 3, vor fi inauguraţi până la final de an.

"Lotul 4 din Autostrada A10 Sebeş-Turda, între nod Turda şi nod Decea, construit de Porr, este aproape de finalizare. Din păcate, pe lot a apărut o alunecare urâtă care a angrenat nu doar taluzul unui debleu, ci şi aliniamentul autostrăzii", scriu cei de la Asociaţia Pro Infrastructura.


"În ciuda acestei alunecări serioase şi a volumului mare de muncă rămas de executat în zona Lacului Stejeriş, constructorul îşi asumă în continuare data de 30 noiembrie 2017 pentru finalizarea lucrărilor cel puţin la un nivel care să permită deschiderea traficului fără restricţii, în deplină siguranţă. În zona alunecării trebuie executat un zid de sprijin care să stabilizeze versantul. Forezele vor fi mutate de la Stejeriş în acest punct şi se va lucra probabil în acelaşi ritm accelerat: 3 coloane forate pe zi pentru fiecare foreză, deci 9 coloane pe zi", mai scria API.

Între timp, API a realizat şi un video filmat din dronă cu zona afectată de alunecarea de teren.