OPINIE. Examenul de toamnă

Există însă și un bilanț comun, de societate și de țară care ține direct și (este) determinat de viața politică a acelei țări. Iată de ce, în tentativa unei analize „de toamnă”, am legat acest bilanț comun de ciclul politic. Cine crede că e altfel se înșeală, se supără (degeaba) și nu merge la vot, iar după alegeri, se simte frustrat și se vede nevoit să iasă (din nou) în stradă. E și acesta un (nou) șablon românesc, validat deja de practica socială curentă.

Pe de altă parte, ce-ar fi viața fără prejudecăți, repetiții și șabloane?!

Gândirea politică și experiența (de oriunde) ne arată că un ciclu electoral de patru ani la guvernare are trei părți distincte: primul și ultimul an sunt „populiști” (destinați mulțumirii populației, după câștigarea alegerilor, și „adormirii vigilenței” acesteia, înaintea alegerilor următoare), iar ceilalți doi (de mijloc) sunt „nepopulari” (destinați guvernării reale și „compensărilor”). Dacă urmărim cu atenție realitatea politică, în condiții normale, nimeni nu (prea) iese din această schemă, dar nu pentru că este una neapărat bună (pentru oameni), ci pentru că este una sigur de succes (pentru politicieni). Venind la ale noastre, în ciclul actual, coaliția la putere se va afla curând în fața bilanțului primului său an de guvernare! Constatăm că PSD și aliații săi (incluzând aici și presa partizană aservită) au încercat să respecte schema, dar că, din considerente de timing și interese personale (ale liderilor), au accelerat și suprapus etapele unu și doi ale ciclului (și chiar trei). Pe scurt, după ce au confirmat și amplificat promisiunile din campania electorală (salarii, pensii, eliminări de taxe și impozite etc.), au încercat, aproape instantaneu, „compensarea”, prin forțarea „dezincriminării abuzului în serviciu” etc. Tentativă care a eșuat, cum se știe, din cauza protestelor masive ale populației. A urmat replierea și apoi „criza Grindeanu”, expresie a aceleiași precipitări și „agende secrete” de guvernare. Din aceste cauze, coaliția de la putere a fost nevoită să reia ciclul promisiuni vrs. „compensări”, iar acum, în această toamnă, va trebui să facă primul său bilanț anual. Puterea n-a reușit aproape nimic din ce și-a propus (explicit și implicit) în ianuarie 2017, dar crede/speră că ar putea să-i iasă totul la o nouă încercare, cea care urmează acum. Dar și societatea trebuie să-și facă bilanțul ei, care ar putea să fie dramatic pentru această toamnă. Contextual, mă interesează mai puțin socotelile puterii, cât mai ales acum ce cred, ce gândesc și ce așteaptă oamenii (comunități profesionale, de interese etc.) într-un moment crucial pentru democrația românească.

Să le luăm pe rând (coane Fănică):

Partidele politice. Pentru partidele aflate la putere, relaxarea luptei anticorupție, subordonarea justiției (prin noile legi), minimal, pe fondul vestejirii reacției populare, ar fi o mare victorie, promițătoare pentru viitor. Dacă nu iese, structura, aplombul și încrederea puterii vor fi afectate puternic. În această paradigmă dramatică, partidele de opoziție sunt obligate să fie convingătoare și să închege o alternativă credibilă pentru guvernare, dacă nu, s-ar putea să dispară.

Societatea civilă. Nu mai ține gluma (din trecut) că societatea civilă „e acum o femeie”, a dovedit că există și trebuie să confirme în fiecare moment când este necesar. Aici e marea întrebare dacă (mai) există putere de reacție la manevrele oculte ale puterii și dacă se (mai) poate (auto)mobiliza în situație de alarmă roșie. Așa cum a fost întotdeauna, reacția societății civile românești este o enigmă, impredictibilă, greu de controlat și de anticipat. Ar putea fi pentru ea cel mai bun examen de maturitate.

Lumea justiției. Justiția românească n-a fost independentă cu adevărat niciodată în cei 27 de ani de democrație (să zicem). S-au reușit (cu greutate, nici nu știm bine cum) câțiva pași reali în acest proces vital (pentru statul de drept) de separare a justiției de celelalte interese (politice, legislative, economice, personale), dar a venit momentul confirmării. Comunitatea judecătorilor, în solidar cu a procurorilor și a celorlalți justițiari are posibilitatea acum să vorbească, să fie ascultată, să-și reprezinte și apere propriile interese de independență (nu individuale sau de grup). Dacă o vor face sau nu, vom vedea. Precedentul negativ creat și pasul înapoi ar fi foarte greu de recuperat.

Salariații bugetari, pensionarii. Mulți se află în confuzie și incertitudine în ce privește promisiunile și posibilitatea reală de a fi onorate, ca și buna credință și transparența actualei puteri. Mulți, nu! Marea întrebare pentru această comunitate mare de cetățeni și votanți este cum va rezolva dilema dintre interesele perspectivei personale imediate (salariul) și datoria cetățenească de durată, în raport cu țara, economia, puterea, viitorul.

Comunitatea profesorilor. Cum le stă bine unor „intelectuali adevărați”, comunitatea celor din învățământ, de pildă, este (ca întotdeauna) învrăjbită, dezbinată și divizată. De aceea nu reușește niciodată să impună (mai) nimic. E (doar) unul dintre motivele pentru care educația românească nu ajunge la (mă feresc să zic reformă) normalitatea secolului 21. Se anunță o grevă, e tulburare și nervozitate.

Poate de data asta...