Începe stagiunea la Teatrul Naţional Cluj

Procesul este asemenea unui vis. În ciuda imaginii sumbre cu care tindem să îl asociem, Kafka a fost un visător, iar operele lui poartă în sine aceeaşi substanţă a visului, de la structură până la stranietatea imaginilor, sunetelor, ideilor şi emoţiilor pe care le vehiculează.

Kafka propune tema Fiinţei care s-a pierdut pe sine

Scrierile sale imită până la ridicol nebunia irațională și înspăimântătoare a acestui univers nocturn în mişcare pe care îl numim vis.
Tema existențială propusă de autor este cea a Fiinţei care s-a pierdut pe sine din cauza orgoliului nemărginit, sabotate de complexul propriei superiorităţi, victimă a unei crize identitare şi spirituale.

În timpul în care trăim, omul a pierdut conștiinţa legăturii sale cu Universul, hipnotizat fiind de propria-i persoană. O persoană din care, până la urmă, sub greutatea unui ego exacerbat, nu mai rămân decât resturile unei identităţi false, fondate pe iluzie.
“Primul plan al temei existenţiale ilustrează, în cazul lui Josef K., un comportament rigid şi plăceri carnale secrete pe care le smulge din durere, încercând astfel să-şi reprime furia, ura, vinovăţia, mândria, frica... Şi câte şi mai câte! Sistemul absurd şi coşmaresc al Justiţiei îi amplifică aceste paradoxale plăceri, livrându-i un teren fertil şi generos pentru trăirea lor intensă. Acelaşi sistem este însă, în mod simultan, şi o maşinărie care îi stimulează orgoliul. Astfel, iluzia unei efemere legitimităţi a sa ca fiinţă morală şi ireproşabilă este perfect fabricată....”, spune  Mihaela Panainte.

Al doilea plan al temei existenţiale pune în discuţie alt cuplu de termeni: a avea şi a fi, conflict care, pentru K., se traduce prin estomparea existenţei sale autentice în favoarea acumulării iluzorii de justificări.

Cine a fost Kafka

Franz Kafka (3 iulie 1883 - 3 iunie 1924) este primul copil din cei șase ai negustorului Hermann Kafka și a Iuliei Löwy provenită dintr-o familie de rabini, medici, figuri de nonconformiști cu inclinații spre aventură și visare, Franz moștenind însușirile familiei materne.

Figura tatălui energic, tenace, încrezător în sine este surprinsă de scriitor în faimoasa Scrisoare către tatăl (1919), din care reiese efectul traumatizant pe care atitudinea părintelui a avut-o asupra scriitorului. În 1912, într-o singură noapte (22-23 septembrie) scrie nuvela Verdictul. Urmează primele capitole din romanul America, iar în decembrie nuvela Metamorfoza. În 1913 îi apare primul volum, culegerea Contemplații. În 1916, În fața legii, a doua ediție din Fochistul și Verdictul. Între 1916-1917 scrie majoritatea povestirilor apărute în Medicul de țară, urmând ca în 1919 să-i apară Colonia penitenciară. În 1922 începe să lucreze la Castelul. Majoritatea scrierilor sale au fost publicate postum, Max Brod păstrându-i manuscrisele pe care Kafka îi ceruse să le ardă.

La Procesul lucrează din 1914, capitole din acesta fiind detașate sub titlul În fața legii și Un vis. Romanul Procesul este editat abia în 1925 la editura Verlag Die Schmeide din Berlin, apariție datorată fidelului său prieten, Max Brod.