monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Untold 2017. Record de participanţi în ziua a doua la Untold. E prima dată când se întâmplă asta în istoria festivalului

Peste 82.000 de persoane au participat în ziua a doua a festivalului Untold. Ce mesaje au avut artiştii pentru participanţi?

Artista Ellie Goulding a urcat aseară pentru prima dată pe o scenă din România, iar la finalul show-ului, fascinată de căldura fanilor, a declarat că abia așteaptă să se reîntoarcă aici.

DJ-ul olandez Don Diablo a fost unul dintre artiștii doriti de fanii festivalului Untold. Impresionat de numărul mare de fani, dar și de energia lor, artistul a repetat de mai multe ori, în limba română, „Te iubesc România”.


O bucurie incredibilă s-a declanșat în momentul în care cei doi frați, Dimitri Vegas & Like Mike au urcat pe scena principală, Dragon’s Nest.

„Am urcat pe scena principală la fiecare ediție a festivalului Untold. Este incredibil cu câtă energie pozitivă și cu câtă bucurie suntem primiți de fiecare dată aici. Publicul este impresionant și vrem să vă spunem că festivalul Untold se află în topul evenimentelor noastre preferate. În fiecare an suntem nerăbdatori să ajungem aici.”


Și Lost Frequencies a bifat fiecare ediție a festivalului Untold.

„Este incredibil cum sunt primit, de fiecare dată. La toate festivalurile la care particip, fanii mă primesc minunat, însă publicul Untold are ceva aparte și abia astept în fiecare an, începutul lunii august, să ajung la Cluj.”


Una dintre surprizele plăcute ale serii a fost showul trupei Vama, care a concertat la scena principală în fața a zecilor de mii de tineri din întreaga lume, făcându-și în acest fel debutul pe scena festivalurilor internaționale.

A doua zi a festivalului a fost încheiată de DJ-ul german Tujamo și de un foc de artificii.  


Și celelalte scene din festival au avut aseară artiști care au concertat cu “sala plină”.

Pe scena Galaxy din Sala Polivalentă a urcat aseară atât de mult așteptatul Solomun. Locul s-a dovedit a fi neîncăpător pentru miile de fani, care abia au așteptat să-l vadă. 


Pe Dragon’s Nest au urcat în a doua zi a festivalului, Jasmine Thompson, Vama, Ellie Goulding, Lost Frequencies, Don Diablo, Dimitri Vegas & Like Mike și Tujamo. Pe celelalte scene au concertat alți peste 40 de artiști printre care Solomun, Chase & Status, Rampue  și mulți alții.

Festivalul Untold este sold-out, iar toate abonamentele se află deja în buzunarele festivalierilor. Mai există doar un număr limitat de bilete pentru o zi, disponibile doar la punctul de vânzare bilete la intrarea în festival.