Actualitate
Ce recomandă specialiştii pe timp de caniculă. Avertismente pentru festivalieri.
Avertismentele specialiştilor şi medicilor privind codul portocaliu de caniculă se menţin şi pentru codul roşu, cu câteva sfaturi în plus pentru festivalieri.
Zilele acestea, la Cluj are loc Festivalul Untold, care se va desfăşura pe parcursul a patru zile. Festivalierii care vor participa la evenimentele din timpul zilei trebuie să se protejeze de soare, avertizează specialiştii clujeni. Principala măsură împotriva efectelor caniculei este hidratarea, potrivit acestora.
“Participanţii la Festival trebuie să fie foarte atenţi, trebuie să se protejeze de soare cu pălării, să nu consume băuturi alcoolice, energizante, cafele, ci multe lichide, sucuri naturale, să fie îmbrăcaţi în haine de culoare deschisă, iar dacă prezintă o simptomatologie, să se retragă în zone umbroase.
Simptomatologia presupune dureri de cap, ameţeli, stări de leşin, care de la primele semne trebuie luate în seamă. Esenţial este să ne hidratăm”, a declarat directorul DSP Cluj, medicul Mihai Moisescu.
Reprezentanţii DSP Cluj mai amintesc câteva măsuri:
“- Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
- Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;
- Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
- Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
Trebuie avută grija persoanelor vârstnice, a copiilor, persoanelor cu dizabilităţi oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită”.
Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanţă Cluj.precizează, pe de altă parte, că până acum, din fericire, căldura extremă nu a pus probleme la Cluj. Urmează însă cod roşu, deci va trebui să fim mai atenţi, avertizează acesta.
“Au fost 211 solicitări în ultimele 24 de ore, 15 lipotimii în locuri publice, dar niciun caz de hipertermie, insolaţie sau şoc caloric, deci nu au avut legătură cu căldura. Până la ora aceasta putem spune că nu ne-a afectat canicula. Intrăm însă pe cod roşu, şi mai mult, începe si Festivalul Untold, trebuie să fim atenţi”, a spus Simu.