monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Începe Untold, încep şi protestele - VIDEO

Activişti din toate colțurile țării, unii veniți și pentru festivalul Untold, vor protesta în perioada 3-5 august între orele 19-22 în zona Piața Mihai Viteazu cu tablete/laptopuri și măști faţă de exploatarea animalelor în ferme şi uciderea lor. FILMARE CU PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL.

Organizatorii spun că manifestarea este aprobată de către Primăria Cluj-Napoca.

“Exploatarea animalelor în ferme și uciderea lor este un subiect sensibil. Acest eveniment este destinat celor ce nu sunt familiari cu ceea ce se întâmplă în fermele industriale de animale sau în abatoare, celor ce nu realizează în mod direct că din punct de vedere al trăirii emoțiilor, toate animalele simt la fel, indiferent că sunt considerate animale de companie sau animale destinate consumului de către oameni, împreună cu secrețiile lor, cum ar fi laptele sau ouăle”, spune Lorena Cozneac, organizatoarea evenimentului.


Cozneac spune că discuțiile se vor axa în principal pe argumente ce vizează protecția animalelor, sănătatea oamenilor, impactul creșterii de animale asupra mediului înconjurător, sustenabilitate și găsirea de idei și căi comune pentru a trăi în pace și comuniune cu toate ființele umane și non-umane.

“Recomandăm o îmbrăcăminte în negru pentru a constrasta cu măştile. Invităm lumea să arunce o privire în spatele cortinei, pentru a vedea spectacolul macabru al morții care dansează zilnic în farfuriile noastre”, mai spun organizatorii.


Lorena Cozneac a mai organizat protestul din ianuarie în Cluj care cerea interzicerea circurilor cu animale.