Actualitate
Datoriile pun Clujana în pericol
Funcționarea fabricii de încălțăminte Clujana este pusă în pericol de datorii, avertizează consilierul PSD Remus Lăpușan
Fabrica de pantofi Clujana, unul dintre brandurile Clujului, ar putea intra în insolvență dacă reprezentanții Consiliului Județean nu găsesc o soluție pentru plata datoriilor, avertizează consilierul județean Remus Lăpușan.
Acesta a tras, luni, un semnal de alarmă cu privire la faptul că prin neplata ultimei rate a datoriilor, Clujana a pierdut înțelegerea de eșalonare, iar sumele cresc foarte rapid, ceea ce va îngreuna revenirea societății la normal.
În opinia liderului consilierilor județeni ai PSD Cluj, dacă s-ar găsi o soluție pentru plata datoriilor de 12 milioane de lei, firma ar putea funcționa fără probleme.
“Executivul nu a dorit discutarea acestui subiect în ultima perioadă, mai ales că, la începutul anului, Consiliul de Administrație a făcut câteva propuneri prin care considerau că pot să rezolve o parte din problemele financiare. În acest moment, firma este aproape blocată. Au datorii la bugetul de stat de 12 milioane de lei. Au avut o eșalonare care s-a pierdut. Datoria, în urmă cu câteva săptămâni, era de 9 milioane de lei și atunci Finanțele Publice au calculat penalitățile, dobânzile și au adus la zi această datorie, care, practic, a crescut cu 2,4 milioane de lei și va mai crește. (...) “, a spus Remus Lăpușan, luni, într-o conferință de presă.
Acesta a subliniat că CJ Cluj, care este acționar majoritar la Clujana, ar trebui să găsească o soluție pentru aceste probleme, în condițiile în care aici muncesc aproximativ 400 de oameni, iar fabrica ar putea fi una profitabilă.
O soluție, discutată anul acesta în cadrul forului deliberativ județean, a fost vânzarea unor imobile nefolosite de pe vechea platformă a fabricii Clujana, însă această soluție nu a fost pusă în practică.
“CJ trebuie să aprobe respectiva soluție. (...) Am înțeles că există interes și că este singura soluție pentru plata acestor datorii istorice, dar nu s-a discutat soluția și de aceea suntem noi nemulțumiți”, a spus Lăpușan, potrivit Agerpres.
Acesta mai cere executivului CJ Cluj să precizeze din ce cauză s-a pierdut eșalonarea datoriilor, ceea ce a dus la creșterea presiunii financiare pe bugetul societății.
Fabrica de încălțăminte Clujana a fost înființată în anul 1911 de familia Renner, sub denumirea de 'Fabrica de Piele Frații Renner & Co'. După primul război mondial, a devenit societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în "Dermata" și devenind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România.
A fost confiscată de guvernul comunist în 1948 și redenumită în "Fabrica de încălțăminte Janos Herbak", apoi "Fabrica de Pielărie și încălțăminte Cluj", iar în final "SC Clujana SA". În 1948 a fost naționalizată de guvernul comunist. În anii '80 fabrica ajunge cea mai mare de acest gen din estul Europei. Avea 8.000 de angajați, cu secții proprii de tăbăcărie, fabrici de tălpi, de încălțăminte și articole din cauciuc. După revoluție, fabrica a decăzut, a intrat în faliment în 1999, dar în 2005 producția a fost reluată, cu o singură secție, în care munceau 35 de angajați.