monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul în decor floral. Cum arătau Pieţele Unirii şi Avram Iancu pline cu flori - FOTO

Dacă vă era dor de Piaţa Unirii ”îmbrăcată” în verde şi de Piaţa Avram Iancu plină cu flori, acum aveţi ocazia să le revedeţi într-o expoziţie la Turnul Croitorilor.

O expoziție găzduită de Turnul Croitorilor prezintă ”Clujul de altădată în decor floral”. Expoziția cuprinde fotografii din arhiva ”Asociației Clujul de altădată”, realizate până la începutul anilor ‘90. Cea mai veche fotografie din expoziție este din 1910, iar cea mai recentă din 1992.

Piața Unirii era un imens verde. Nici Piața Avram Iancu nu mai arată la fel. Şi aici, în trecut, predomina culoarea verde şi era plină de flori. Acum, ambele pieţe sunt pavate cu granit.


Expoziția poate fi văzută la Turnul Croitorilor în perioada 17 - 31 iulie. Coordonatorii expoziției ”Clujul de altădată în decor floral” sunt Ancuța Lăcrioara Chiș și Ucu Bodiceanu.