Actualitate
GARAJELE din Cluj-Napoca sunt mai rezistente decât proiectul de DEMOLARE a lor
Peste 10.000 de garaje vechi din Cluj-Napoca au devenit loc pentru șoareci, gunoaie sau depozit de legume, dar în nici un caz loc pentru ținerea autovehiculului. Dintre acestea doar 1500 vor fi demolate, conform proiectului de regionare urbană. Când? Nimeni nu știe.
„Conform cursului de regionare urbană vor fi demolate peste 1500 de garaje. Demolarea va începe imediat ce se aprobă cursurile de regionare urbană.”, a declarat primarul Emil Boc.
Acesta promite de 10 ani clujenilor că se va ocupa de demolarea garajelor inestetice de pe străzile din oraș, însă în campanie electorală, pentru a nu supăra alegătorii, renunță la idee și apoi o ia de la început, revenind în forță cu aceleași promisiuni. În acest sens unii clujeni consideră că administrația locală dorește să evite eventuale scandaluri cauzate de demolarea garajelor, scandaluri ce s-ar materializa în pierderi de voturi pentru primarul Emil Boc.
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcarilor din cadrul primăriei clujene are în administrare 10782 garaje pe domeniul public sau privat al municipiului. Cartierul Mănăștur este campionul garajelor cu nu mai puțin de 3574 de astfel de construcții. Urmează în top cartierul Mărăști, la mică distanță, cu un număr de 3164 de garaje. Celelalte cartiere au abia jumătate din numărul celor existente în Mănăștur sau Mărăști. În cartierul Gheorgheni sunt 1753, în Zorilor 1195, în Grigorescu 1022. Cele mai puține sunt în cartierul Gruia, 33.
Plângerile clujenilor nu sunt luate în considerare
Problema garajelor este împinsă sub preș de la an la an. Degeaba fac localnicii din zonă, afectați de mirosul de gunoaie din garaje, plângeri la primărie, pentru că proiectul de demolare se izbește de niște aprobări care trebuie să vină din afara primăriei: „Ar fi trebuit să fie pentru ședința asta de consiliu local, din păcate nu am primit toate avizele de la specialiștii în domeniu. Garajele vor fi demolate după ce se aprobă cursurile de regionare urbană”, a spus primarul.
Până atunci, acesta ține să îi pregătească psihic pe localnici pentru a nu-i supăra prea tare: „Se fac deja demersuri, li s-a explicat oamenilor că acele garaje insetetice vor dispărea și li s-a spus ce va apărea în loc. Acum însă este etapa aceasta de aprobare finală în consiliu, după care trecem la etapa de implementare, unde oamenii în minim un an vor fi notificați să-și ridice voluntar garajele, pentru că în intervalul acela de timp va avea loc licitația de proiectare și de execuție a garajelor. Dacă nu vor ridica voluntar garajele, acestea vor fi demolate.” a adăugat Boc într-o conferință de presă.
Cu garajele sub nas și mașinile pe trotuar
Chiar dacă dețin garaje, oamenii preferă să le folosească pentru depozitarea altor lucruri și își țin mașinile pe sub blocuri. Numărul mașinilor din Cluj-Napoca crește de la an la an, iar acest lucru se vede în incapacitatea municipalității de a amenaja locuri de parcare suficiente. Locuri, care ar putea fi amenajate în locul garajelor atât de greu de urnit. Poziția municipalității este că va demola acele garaje unde situația juridică a terenului este clară, fără revendicări și unde se pretează realizarea unor locuri de parcare. „Clujul suferă de o lipsă acută a locurilor de parcare, iar demolarea lor ar putea reprezenta o soluție.” a spus un bărbat care deși deține garaj în Gheorgheni e conștient de inutilitatea acestuia și de faptul că acesta este foarte inestetic.
„Îi extraordinară ideea să dea garajele jos și e indicată o parcare supraterană. Să sperăm că de data asta se va realiza promisiunea primarului. Garajele astea nu au nici un rol, ele sunt pe post de depozite pentru orice numai pentru mașini nu. Mașinile tot afară stau.”, semnalează un clujean.
Cele mai multe garaje din Cluj-Napoca se află în cartierele Mănăștur și Mărăști. Pe locul trei ca număr de garaje se află cartierul Gheorgheni cu aproximativ 150 de garaje care așteaptă să fie demolate. Clujenii din zonă se plâng că mai ales pe perioada verii nu pot respira din cauza gunoaielor care se aruncă în jurul garajelor.
„E îngrozitor cu aceste garaje, care nu sunt altceva decât o mare groapă de gunoi. Ți se face rău de la miros când treci pe aici. Nu putem lăsa geamurile deschise vara la 30 de grade că ne întră mirosul în case.” a spus pentru Monitorul de Cluj o femeie care locuiește pe strada Liviu Rebreanu din cartierul Gheorgheni.
Clujenii se bat între „vrem garaje” și „nu mai vrem garaje”
Evident, orașul este împărțit în două tabere, cei care au asemenea amenajări și cei care nu au. Astfel că cei care sunt pentru demolarea garajelor fac zeci de sesizări privind întrebuințarea garajelor în alte scopuri.
Un prorietar de garaj din cartierul Gheorgheni declară: „Nu mi se pare o idee să demoleze garajele astea. Adică, stând la bloc, oamenii își mai pun câte ceva în ele, deoarece în balcon spațiul este foarte mic. Eu de exemplu nu am balcon și atunci ce mă fac? Nu mi se pare o soluție, pentru că dacă se vor face garaje metalice supraetajate nu vom mai putea respira din cauza noxelor.”
În acest timp, mai mulți vecini sar să îl contrazică: „Cei care nu vor demolarea garajelor este pentru că dețin garaje” a spus un bărbat revoltat de situație. Cu astfel de clujeni indeciși, nici primăria nu e mai brează și rămâne la fel de indecisă asupra modului în care va acționa în momentul în care se va pune în aplicare procedura de demolare a garajelor.
Totuși declarația primarului rămâne fermă, acesta asigurând că în scurt timp garajele vor dispărea. Până atunci se stagnează la același nivel de verificare a autorizațiilor de construire și a stadiului terenului de sub garaje. Iar mișcările care se fac în acest sens sunt supă modelul „un pas îainte și doi înapoi”. Până acum, au fost demolate puțin peste 200 de garaje pentru a fi ridicate parkingurile deja construite în cartiere: peste 100 de garaje au fost demolat în Gheorgheni, pe locul actualului parking Băișoara, 90 de garaje s-au demolat în cartierul Mărăști unde a fost construit parkingul Fabricii. Iar pentru parkingul Mehedinți din Mănăștur au fost demolate 26 de garaje.
Majoritatea garajelor nu au atorizație și au rămas „depozite de aer”
Mulți clujeni din zona din cartierul Gheorgheni consideră că garajele nu sunt doar inestetice, dar și ilegal construite deoarece bănuiesc ei că nu ar avea autorizație de amenajare. Totuși aceștia sunt reticienți și nu declară nimic public cu privire la acest aspect: „Eu sunt convinsă că nimeni de aici nu are autorizație pentru garaj, dar nu pot să zic nimic, pentru că nu am nici o dovadă.” a sublinat un tânăr.
Primarul Emil Boc a fost însă mai sincer și a pus punctul pe „i” într-o conferință de presă: „De când sunt primar, n-am semnat nicio autorizație pentru amenajarea unui garaj. Dacă am avea o prevedere legală ca în cazul autostrăzilor să putem expropria terenurile, atunci am putea face parkinguri pe aceste amplasamente cu garaje revendicate”.
Garajele reprezintă chiar și pentru unii proprietari un ghimpe în spate, deoarece nu le găsesc nici o utilitate. Astfel multe din aceste „depozite de aer” sunt puse la vânzare fără ca lumea să se înghesuie prea tare.
„Aș avea reținere să fac investiții pentru cumpărarea de garaje în Cluj-Napoca. Pe termen mediu și lung garajele de cartier vor fi înlocuite cu parcări la sol sau parkinguri etajate”, a completat Boc.
Monitorul de Cluj a scris despre problema demolării garajelor, încă de când primarul începea să facă promisiuni.
CITEŞTE ŞI
CITEŞTE ŞI
Încă un an cu garaje din tablă între blocuri?
CITEŞTE ŞI
Clujenii s-au săturat de garajele din tablă şi cer demolarea lor. Tu ce părere ai?