monitorulcj.ro Menu
Actualitate

MINCIUNICA lui TIȘE. Direcția Agricolă Cluj NU VREA TEREN de la aeroport. Avioane sunt doar în capul președintelui CJ

Conducerea Consiliului Județean Cluj s-a dezlănțuit împotriva Guvernului PSD și Ministerului Agriculturii susținând că aceștia solicită peste 12.000 de mp de teren din incinta aeroportului. Direcția Agricolă Cluj spune că președintele Consiliului Județean Alin Tișe nu știe despre ce vorbește.

"După aproape 30 de ani, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Cluj, în mod tendenţios şi cu scopul evident al sabotării judeţului Cluj, doreşte obţinerea ilegală a unor terenuri care în prezent sunt proprietatea judeţului Cluj, fiind folosite ca şi platformă de garare pentru aeronave. În mod tendenţios şi cu scopul de a bloca activitatea Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, Ministerul Agriculturii, prin Direcţia Agricolă, solicită nici mai mult nici mai puţin decât 12.018 metri pătraţi din incinta aeroportului, blocând astfel atât dezvoltarea aeroportului", susţine într-un comunicat de presă Consiliul Județean Cluj. 

Reprezentanții Direcției Agricole Cluj spun că pe ei nu îi interesează acel teren din incinta aeroportului. Mai mult, ei susțin că au făcut demersuri prin care să cedeze acel teren județului, dar nu au primit niciun răspuns de la Consiliului Județean, dar peste ani s-au trezit cu terenul luat fără a fi înștiințați.


"Este vorba un teren mai vechi de la fosta Întreprindere de Pajiști și Fânețe care a trecut la Unitatea Fito-Sanitară care aparține de Direcția Agricolă Cluj. Din 2012, Direcția Agricolă Cluj a făcut un demers pe lângă Consiliul Județean pentru a prelua această suprafață pentru că noi nu o foloseam oricum. Dânșii au răspuns că vor discuta în ședință de consiliu, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Peste câțiva ani, am primit o înștiințare de la Consiliul Județean că respectivul teren nu ne mai aparține, dar cu toate acestea a rămas în inventarul nostru. Am inițiat o acțiune în instanță pentru a clarifica situația încât să ne fie scos și din inventar. Noi nu vrem înapoi terenul, nici vorbă, pentru ce să folosim acel teren? Dânșii zic că nu ne mai aparține, că este al județului, așa o fi, dar să se șteagă din inventarul nostru. Nu e normal să apară în inventarul nostru și să-l folosească altcineva. Noi nu mai vrem să îl folosim. Noi nu-l vrem înapoi, Doamne Ferește, pe noi nu ne-a întrebat nimeni ce vrem de fapt cu acel teren. Era bine ca cei de la Consiliul Județean să ne întrebe. Ce să facem noi acolo printre avioane? Noi aveam în trecut contracte de efectuare a tratamentelor fito sanitare aeriene, de aceea am avut acel teren", a declarat pentru Monitorul de Cluj Mihai Arsene, director adjunct Direcția Agricolă Cluj.

Poziția oficială a Direcției Agricole Cluj (DAJ) transmisă printr-un comunicat de presă:


"DAJ Cluj deține în administrare platforma tehnică de beton în suprafață de 12018 mp, bun care se află în proprietatea publică a Statului Român. Deși imobilul în discuție figurează în proprietatea publică a Statului Român, în inventarul Ministerului Agricol și în administrarea DAJ Cluj, în Cartea Funciară sunt înscriși în calitate de proprietari asupra anexelor județul Cluj și Aviatrans SRL. În privința SC Aviatrans SRL, printr-o sentință civilă rămasă definitivă s-a reținut că această entitate nu deține niciun drept asupra acestui imobil. Raportat la cele de mai sus ne aflăm în situația în care un imobil figurează în inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a Statului Român, cât și în inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a județului Cluj. În anul 2016 am primit o adresă din partea Consiliului Județean Cluj prin care am fost  înștiințați că nu ni se mai recunoaște dreptul de proprietate asupra acestui bun. După primirea adresei sus-menționate s-au demarat procedurile juridice pentru clarificarea situației, deoarece este  bun proprietate publică a statului român, în inventarul DAJ Cluj. Nu vrem să obstrucționăm niciun proiect, nu vrem să revendicăm niciun teren sau imobil, vrem doar să clarificăm situația juridică a acestei platforme, pentru a putea fi scăzută din inventarul DAJ Cluj"