monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dat în urmărire generală în Germania pentru trafic de persoane şi proxenetism, prins pe Aeroportul Cluj

Poliţiştii clujeni au preluat, vineri, un bărbat urmărit internaţional de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Pe numele bărbatului, în vârstă de 31 de ani, din Piatra Neamţ, era emis un  mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Germania, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi sechestrare de persoane.

La data de 1 iulie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către reprezentanţii parchetului, ulterior fiind emis, de către instanţă, un mandat de arestare preventivă pentru 15 zile.


“În cauză au fost demarate procedurile în vederea predării bărbatului autorităţilor germane”, anunţă reprezentanţii IPJ Cluj.