monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mesajul lui IPS Andrei Andreicuț pentru participanții la Parada Gay de la Cluj: Ne vom ruga pentru cei căzuți în păcat

sursa foto ziarul unirea

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a trimis un mesaj cu câteva zile înainte de Parada Gay care va avea loc pentru prima dată în orașul de pe Someș. Acesta a făcut un apel "la atitudine creștinească, la normalitate și la bună înțelegere".

În contextul în care la Cluj-Napoca, vor avea loc sâmbătă, 1 iulie, Marșul din cadrul Festivalului "Cluj Pride", dar și acțiuni venite în sprijinul familiei tradiționale, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului face apel la o atitudine creștinească din partea tututor celor care se vor angaja în aceste manifestări.

"Printre ei sunt oameni tăcuţi, resemnaţi, care nu ne-au adresat niciun fel de rugăminte, dar este de datoria noastră să ne gândim la aceștia şi să le ieşim înainte, convinşi fiind că pentru rugăciune și compasiune nu este niciodată prea târziu. Lor le spunem că Biserica este instituția care dă expresie marii milostiviri a lui Dumnezeu, oricând dispusă să ierte și să ofere îndreptare celor căzuți în păcat, fără a avea toleranță față de păcatul însuși, care este o ratare a sensului pentru care omul a fost creat", se arată în mesajul IPS Andrei Andreicuț.


Mitropolitul Clujului mai spune că "nimeni din cei ce vor fi prezenți la aceste manifestări să nu adreseze ofense și jigniri de niciun fel și mai ales să respecte normalitatea, în duhul adevăratei libertăți".

"Nu vom înceta să ne rugăm pentru sănătatea celor căzuți în păcat și pentru înmulțirea adevăratei iubiri și milostiviri și vom stărui în îndemnul ca toți să trăiască în pace și în bună înțelegere", a încheiat IPS Andrei Andreicuț.