monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sentinţă definitivă în dosarul de corupţie Fany

Curtea de Apel Cluj a decis vineri ca Ştefan Cadar, patronul Fany, să fie condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în regim de detenție.

Sentinţă definitivă în dosarul de corupţie Fany

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au pronunţat vineri sentinţa definitivă în dosarul de corupţie Fany: 3 ani şi patru luni de închisoare în regim de detenţie pentru Ştefan Cadar, patronul Fany, 3 ani de închisoare cu suspendare pentru Olezia Cadar şi 3 ani de închisoare cu executare pentru Daniela Dobrilă, fost director Licenţe în cadrul Autorităţii Rutiere Române.

Ştefan Cadar e acuzat de dare de mită în formă simplă, iar Daniela Dobrilă – luare de mită în formă simplă în loc de luare de mită în formă continuată.


“Majorează pedepsele aplicate inculpatului Cadar Eronim-Ştefan: - pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită - de la 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare; - pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani - de la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare la 2 ani închisoare: - pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator - de la 5 (cinci) luni închisoare la 6 luni închisoare; - pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat - de la 9 (nouă) luni închisoare la 10 luni închisoare. - pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals - de la 1 (un) an închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare.

În temeiul art.33 lit.a şi b V.C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., constată că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b V.C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 2 luni închisoare.


În baza art.37 lit.a V.C.pen. constată că inculpatul a săvârşit prezentele infracţiuni în stare de recidivă mare postcondamnatorie, iar în baza art.83 V.C.pen. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1243/23.05.2012 a Judecătoriei Baia Mare (rămasă definitivă prin decizia penală nr.1304/R/29.09.2012 a Curţii de Apel Cluj) şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta în final inculpatul execută pedeapsa de - 3 (trei) ani şi 4 (patru ) luni închisoare, în regim de detenţie « , arată reprezenatnţii Curţii de Apel Cluj.