monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trotuar mai îngust în Piaţa Unirii pentru încă o bandă de circulaţie. Reacţii: “Ce-ar fi să zboare pietonii!?”

Primarul Emil Boc a anunţat joi că trotuarul din faţa Consulatului Maghiar se va îngusta pentru a face loc unei noi benzi de circulaţie. Este ultima etapă din modernizarea Pieţei Unirii, odată cu începerea lucrărilor pe latura de nord a pieţei.

Potrivit lui Boc, lucrările vor începe după finalizarea școlii, undeva după data de 15 iunie.

“Această latură va fi asfaltată modern. Avem în plan îngustarea trotuarului de pe latura unde se află Consulatul Maghiar cu 50 centimetri – 1 metru. Specialiștii vor calcula exact cât este nevoie pentru alinierea benzilor de trafic din zona Pieței Unirii cu cele care vin de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Aţi văzut că atunci când veniţi de la Sora şi vreţi să mergeţi spre Memorandumului benzile se îngustează. Vrem ca pe viitor acolo să poată fi amenajată o bandă dedicată pentru mijloacele de transport în comun”, a spus Boc joi într-o emisiune la radio.


Imediat după ce a făcut acest anunţat, clujenii au reacţionat : “Dintr-un trotuar din centru vi se pare puțin să se ia 1 metru?! Ce-ar fi sa zboare pietonii!?”.

Boc a replicat că specialiștii vor decide cu cât va fi îngustat trotuarul.


Primarul a dat, din nou, asigurări, că lucrările din Piața Unirii (latura de Vest) vor fi gata în preajma Zilelor Clujului.

Latura de Vest a Pieței Unirii devine astfel zonă pietonală (cu acces auto ocazional pentru aprovizionare). Suprafața aproximativă modernizată este de 12.000mp.


În noiembrie 2016 a fost dată în folosinţă latura estică a Pieţei, unde a fost lărgit trotuarul, fiind totodată pavat cu granit şi au dispărut locurile de parcare pentru autoturisme. De asemenea proiectul include şi amenajarea unei piste de biciclete.

Până la intersecţia cu strada Iuliu Maniu există exista trei benzi pe sens, cea dinspre trotuar fiind destinată standului de taxi, însă după intersecţie vor funcţiona patru benzi. două pentru viraj pe Regele Ferdinand şi două pentru curbă spre latura nordică a Pieţei şi în continuare Memorandumului.


CITEȘTE ȘI

Probleme cu finalizarea lucrărilor şi în Piaţa Unirii. Ce ţine în loc şantierul