monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bătăuşii care au scos săbiile în faţa clubului Midi au fost reținuți

Cei doi tineri care au scos săbiile și au început să lovească la întâmplare, lovind un om de ordine, vor fi prezentați unui judecător de la Judecătoria Cluj-Napoca, cu propunerea de arestare preventivă.

Angelo Paul Rughiniș (foto 1) este din Baia Mare și mai este cercetat de polițiștii de acolo în alt dosar penal, pentru comiterea de acte cu violență, tot cu o sabie și tot într-un club. Al doilea agresor este Samuel Cionca (foto2), un tânăr care își petrece timpul mai mult prin sălile de sport sau prin Anglia.

Cei doi agresori au fost aduși la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în cursul zilei de marți de la Baia Mare, iar ulterior au fost reținuți pentru 24 de ore, scrie evz.ro


Acuzațiile care le sunt aduse sunt de tulburare a ordinii publice și vătămare corporală. În urma bătăii cu săbii, unul dintre oamenii de ordine de la Clubul Midi, respectiv, Vasile Virgil Albu a fost lovit în zona pieptului și a mâinii. Medicii legiști care au emis certificatele medico-legale în cazul celor doi oameni de ordine loviți cu săbii susțin că Vasile Albu a fost lovit de sus în jos, prima dată fiind lovit în zona pieptului și apoi în mână. Singurul noroc al omului de ordine a fost acela că a făcut un pas în spate, astfel că a fost atins doar cu vârful sabiei.

“În 16 mai, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au reţinut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 21 şi 22 de ani, din Satu-Mare şi Maramureş, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. La data de 13 mai, în jurul orei 03.30, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona unui local public, de pe strada Berăriei, a avut loc un conflict. La faţa locului, s-a stabilit că doi bărbaţi, scoşi din incinta localului de către agenţii de pază în urma unui scandal, au revenit şi i-au agresat pe aceştia, folosind obiecte contondente.  La nivelul unităţii de poliţie, au fost depuse plângeri penale privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe de către trei persoane”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.


CITEŞTE ŞI

Oamenii legii s-au poticnit în ancheta bătăii cu săbii de la clubul Midi. Procuror: “Vom analiza dacă polițiștii au acționat cu mare întârziere”


CITEŞTE ŞI

Vestul Sălbatic s-a mutat la Cluj. Doi tineri băuți au fost dați afară din clubul Midi. S-au întors cu săbii și i-au atacat pe bodyguarzi