Numismatica - între pasiune și dragoste pentru istorie. Povestea lui Tudor Felecan, unul dintre cei mai tineri colecționari de bani din Cluj

Cum îți dai seama că ceea ce faci, o faci din pasiune? Ei bine, în momentul în care ți se oferă o sumă considerabilă pentru colecția ta, iar tu refuzi pur și simplu, deoarece fiecare piesă din album este o bucată ruptă din sufletul tău! Acesta este și cazul lui Tudor Felecan, tânărul de 31 de ani, care de când se știe a avut o pasiune incomensurabilă pentru bani.

Fiecare piesă din colecția sa e încărcată cu istorie și nu orice istorie, cea a poporului român, care în opinia lui este foarte importantă pentru ca noi, societatea de astăzi, să ne dezvoltăm, învățând din greșelile trecutului.

Organizat, extrem de calculat, atent la detalii, responsabil și atras de tot ceea ce înseamnă vechi, Tudor ne expune pe larg întreaga sa colecție de banconote și monede care s-au perindat pe teritoruiul țării noastre, de la prima lor apariție și până la ultima piesă din perioada comunistă.

De cinci ani, pune ban peste ban, pentru a-și întregi colecția, însă pasiunea pentru numismatică a încolțit în sufletul lui de mic: „Pasiunea o am de mic, mi-a plăcut tot timpul. În primul rând mi-a plăcut istoria și îmi place în continuare. Am avut când eram mic o monedă de argint românească. Și am ținut-o de când aveam cinci ani și acum o mai am.”

Tudor Felecan nu este un simplu colecționar, deoarece oamenii pasionați de numismatică sunt în general persoane cu o solidă cultură generală și cu ample cunoștiințe în domeniul istoriei. Și mai ales cu o condiție materială bună. Asta pentru că obiectele colecționate de ei sunt scumpe, rare și cu o vechime aproape egală cu a istoriei însăși.

Și ar mai fi ceva, un as pe care bărbatul îl are în mânecă. Și anume, profesia pe care o desfășoară. Clujeanul este economist la o multinaţională, iar acest lucru îl face să fie extrem de atent la numere și la valoarea lor, înțelegând procesul prin care banii își schimbă valoarea de la o perioadă la alta: „În munca pe care o fac de zi de zi trebuie să fiu atent pentru că lucrez cu cifre.”

„Nu sunt foarte mulți colecționari în Cluj, majoritatea sunt bătrâni, pentru că ei sunt cei care au răbdare să dezvolte o astfel de pasiune. La mine e o excepție.”

De la 26 de ani, colecționarul a început să se preocupe mai mult de pasiunea sa și să scotocească după bani vechi, pe internet, pe la târguri de profil sau de antichități unde era omniprezent sau pe la cunoștințe. De multe ori se întorcea acasă cu mâna goală, deoarece piesele erau prea scumpe. Totuși dragostea pentru numismatică îl făcea să se întoarcă mereu în locul în care o monedă rară îi făcuse cu ochiul și să o cumpere.

Acesta povestește o întâmplare care îi dă de gol fascinația pe care o are pentru banii vechi: „Când am fost în Târg la Negreni am văzut o piesă, care costa 300 de lei. Un om obișnuit nu ar fi dat niciodată atât pe o amărâtă de monedă. Nici eu nu eram dispus să dau. Însă m-am dus acasă, iar gândul mi-a rămas la acea piesă. Așa că am revenit special după ea și am cumpărat-o.”

Și deoarece cu o ambiție ca asta nu e de glumit, fiindcă un om pasionat e în stare să răstoarne și munții pentru a obține acel obiect care îi oferă satisfacție, în Cluj se organizează regulat cluburi ale colecționarilor. Astfel, acestea le oferă oamenilor ca Tudor șansa de a interacționa cu comunitatea din care fac parte și de a-și dezvolta hobby-ul: „Există în Cluj un club al colecționarilor, se întâlnesc duminică dimineață în Piața Avram Iancu nr. 8. Acolo se adună cei care colecționează monede, bancnote și timbre”, adaugă colecționarul.

„Trebuie să fie veche ca să aibă valoare.”

Înainte de a face cunoștință cu valoroasele piese, notabil este modul organizat în care sunt așezate, și grija cu care acesta dă paginile albumului. Totul este expus ca la carte, bancnotele sunt de bună calitate, iar lui Tudor îi sclipesc ochii când se uită la ele: „Sunt aranjate cronologic. În marea lor majoritate sunt monede de argint, dar există și din alte aliaje.”

Întrebat cât de mult ar fi dispus să investească într-o piesă care i-ar întregi colecția, acesta răspunde: „Depinde de valoarea ei. Aș fi dispus să dau 800 de lei pentru o piesă valoroasă, care mi-ar completa colecția.” Dacă pasiunea nu are preț, totuși valoarea monedei contează. Acesta explică pentru Monitorul de Cluj ce conferă valoare banilor vechi: „Tirajul contează la o monedă. Cu cât au fost bătute mai puține monede, în anul respectiv, cu atât e mai valoroasă.”

„Ce mai oferă valoare unei monede este raritatea ei și materialul din care e făcută. Una de aliaj e mult mai ieftină decât una de argint sau una de aur. Iar un alt lucru care îi conferă valoare mai ales unei bancnote este faptul că nu e circulată și se păstrează aproape ca nouă, aceasta fiind și mai scumpă.” Rezumând, Felecan spune: „Cu alte cuvinte, trebuie să fie veche ca să aibă valoare. Totodată, dacă sunt serii consecutive, cu atât mai mult sunt căutate de colecţionari”.

„Am aproape toată colecția de monede și bancnote din România.”

Torcătoarea, pacea, cosașul, hora, eclipsa, toate aceste piese sunt prezente în colecția lui Tudor Felecan, care spune că:  „Piesa de care sunt cel mai mândru din colecția de bancnote a României este 1 leu din 1870.” Asta pentru că adună în ea o vechime impresionantă, deoarece: „Monedele românești încep de la 1867, înainte de asta nu exista leul românesc propriu-zis, existau monede numite parale, care erau bătute în acord cu Turcia și Rusia.”

Ca o parelelă, moneda care circulă în Bulgaria la ora actuală se numeşte leva, care înseamnă “leu” în bulgară. “Deci, şi bulgarii au leul lor”, mai spune colecţionarul.

Vorbind de piese rare și valoroase, Tudor Felecan amintește de bancnota: „cosașul, care este o piesă foarte rară și de aceea se făceau foarte multe falsuri după ea. Cred că costă cam 500 de lei.” Altă bancnotă prețioasă este cea de un milion: „Milionul în general e foarte scump, ca să colecționezi o astfel de bancnotă trebuie să fii dispus să dai de 3-5 ori valoarea lui.” Dar prețul nu ar fi mare, deoarece acesta spune că: „Sunt piese colecționate de alții, care costă și 2000 de euro.”

Valoarea lor sentimentală cântărește însă mult mai mult, deoarece banconotele și monedele colecționarului, reușesc să ne ducă într-o plimbare prin istoria României. Traversăm ușor perioadele de domnie ale regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai și ajungem la un eveniment important pentru economie și anume demonetarea din 1947, despre care colecționarul povestește: „Când s-a făcut denominarea, îmi povestea bunica mea că mergeau oamenii cu sacii de bani să-i schimbe. Deci oamenii aveau banii, dar ei nu aveau valoare, nu aveau ce face cu ei.”

Obsedantul deceniu și-a lăsat adânc ambrenta în istorie, o amprentă tipărită pe bancnote, deoarece Tudor Felecan arată că: „Pe spatele bancnotelor din perioada comunistă erau lucruri emblematice pentru perioada comunistă: munca, agricultura, industria...”

„Peste trei kilograme de argint adunate sub formă de poveste.”

Colecția de monede a lui Tudor Felecan cântărește peste 3 kilograme: „Monedele sunt făcute din bronz, cupru, aliaje, iar restul sunt de argint. Există și monede de aur de-a lungul istoriei române, dar nu le am în această colecție.”, spune el.

Dacă monedele au fost obținute realiv ușor și în stare bună: „Bancnotele sunt mult mai greu de procurat decât monedele. Ele s-au păstrat mai greu, rezistă mai greu.” De aceea colecționarul este pretențios când vine vorba de calitatea unei piese de acest fel, urmărind să nu fie ruptă, îndoită, pătată și mai ales să nu fie un fals.

Colecționarul crede în valoarea pasiunii sale care are această putere de a dăinui peste timp: „Aceste colecții nu o să-și piardă  niciodată valoarea, oricine vrea să aibă lucruri de valoare care să se păstreze în timp, poate să investească în asta pentru că nu va da niciodată greș.” Prin urmare, cele 3 kilograme de argint sunt păstrate cu sfințenie de Tudor, pentru că încă nu știe ce va face cu ele. Cert este că atâta timp cât valoroasa colecție se află în posesia lui, se bucură de ea, răsfoind cu plăcere paginile grele ale albumului și rememorând istoria României.

„Muzeele nu sunt interesate, numai dacă aș dona colecția.”

„Estimativ, întreaga colecţie are o valoare de 5.000 de euro”, iar Tudor recunoaște că s-a gândit la mai multe variante: „Am pus-o la vânzare, sincer, dar mai mult pentru a vedea care e mersul pieței.” Dar nu l-ar lăsa sufletul să o vândă, cel puțin nu acum: „Au fost persoane interesate, dar numai de anumite piese. E foarte greu să vinzi o colecție mare, pentru că fiecare are colecția lui și numai piesele care le lipsesc în colecție sunt căutate.”

L-ar încânta ideea să o lase moștenire mai departe, însă e important ca cei în mâinile cărora va cădea colecția să o aprecieze măcar pe jumătate din cât ține el la aceasta. Nici vinderea ei unui muzeu nu ar fi o soluție, deoarece: „Muzeele nu sunt interesate, numai dacă aș dona colecția.”

Întrebat dacă nu dorește să se extindă cu colecția și la nivelul banilor vechi din Europa, Felecan spune cu modestie: „Din România mai sunt piese pe care nu e am, de aceea nici nu m-am gândit să încep cu Europa, din moment ce această colecție nu e completă.” Perfecționist din fire își dorește o colecție impecabilă și completă. Acesta realizează că în colecția sa se află adunat fără îndoială sentimentul de patriotism deoarece: „Am făcut colecția asta pentru mine, din dragoste pentru istoria noastră a românilor!”

Un lucru fascinant este faptul că aceste piese numismatice s-au păstrat sute de ani. În acest sens, Felecan menționează: „Cineva a avut grijă de ele, poate un pasionat de numismatică sau poate nu, poate s-a păstrat din greșeală, a fost pusă undeva și apoi a fost găsită peste ani de zile.” Nu putem să nu ne punem întrebarea dacă nu ar trebui să facem și noi asta cu câteva bancnote și monede din ziua de azi, pentru a crea o continuitate în rândul colecționarilor de bani care vor veni după noi.

Monica Ostașuc