Actualitate
Vremea devine instabilă. Prognoza meteo pentru următoarele zile
Vremea va fi în general instabilă în jumătatea de vest a teritoriului şi în zonele de munte, informează ANM.
Joi, în ţară, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse şi descărcări electrice, ziua în Banat, Crişana, Maramureş şi local în zonele de deal şi de munte, iar noaptea, pe arii extinse, îndeosebi în Oltenia, vestul Munteniei şi în Transilvania. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat, îndeosebi după-amiază. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul ploilor, chiar cu aspect de vijelie. Temperatura va marca o scădere în regiunile vestice, dar în rest vremea va fi caldă pentru această dată şi vor fi maxime de la 18...20 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral, până la 28...29 de grade în Lunca Dunării şi minime cuprinse între 7 şi 15 grade.
Vineri, în ţară, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor marca o scădere şi în centrul, sudul şi estul teritoriului. Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, în cea mai mare parte a ţării. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi pe arii restrânse, îndeosebi în Oltenia, Banat, jumătatea de vest a Munteniei, Transilvania şi în zonele de munte, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar mai ales în timpul averselor, când poate lua şi aspect de vijelie. Excepţie vor face regiunile estice şi sud-estice, unde cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare, iar fenomene specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia, pe arii restrânse, îndeosebi după-amiaza. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 18 şi 25 de grade, iar cele minime între 6 şi 14 grade.