monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Care sunt păcatele capitale în viziunea Mitropolitului Clujului și cum se ferește IPS Andrei Andreicuț de ele

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, a vorbit într-un interviu despre păcatele capitale, cum se ferește el însuși de păcate, despre referendumul privind familia și despre construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Omul de astăzi este robul imaginii, patima ''începe cu lucruri mici şi sfârşeşte prin a te distruge'', afirmă Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, într-un interviu acordat Agerpres.

Înaltul ierarh consideră că pentru contracararea imaginilor negative, provenite în special de pe internet şi din televiziune, omul trebuie să apeleze la imagini pozitive, aşa cum sunt icoanele, să se roage şi să se spovedească mai ales cu ocazia sărbătorilor mari - Paştele şi Crăciunul.


"Omul poate deveni rob al imaginii. Omul postmodern e robul imaginii. Imagine pe care o priveşte la televizor, pe care o priveşte pe calculator, pe diferitele site-uri, imagine pe care o vede pe telefonul mobil - mai nou, imagine de pe facebook. Şi am dori ca toate aceste imagini, care îi hrănesc sufletul, să fie pozitive. Din păcate, foarte multe sunt negative. Atunci, se întâmplă un lucru pe care îl prevedea Sfântul Siluan Ahtonitul, deşi el, pe vremea lui, n-avea internet, n-avea calculator. El a murit în 1938. Dar ne-a lăsat o sintagmă care e valabilă. A zis el: prin imaginaţie intră dracul în suflet. Vedeţi, imaginile acestea negative pângăresc sufletul şi îi dau loc diavolului să intre în suflet. Pot fi şi imagini pozitive. În primul rând, imagini pozitive sunt icoanele şi imaginile pozitive sunt o fereastră înspre Raiul Învierii. După cum imaginile negative sunt o fereastră înspre Iadul morţii. Şi de aceea, am încercat, cât putem, să-i educăm pe oameni să nu mai fie robii imaginii", a spus mitropolitul Clujului.

Întrebat ce ar trebui să facă omul de astăzi ca să se poată fi mântuit, IPS Andrei Andreicuț a spus că acesta trebuie să se roage.


"Începem cu lucrurile simple, dar necesare. Să se roage măcar dimineaţa şi seara. Cinci minute, dar să se roage. Dacă ar putea şi citi, seara, dacă atunci are mai multă linişte, câte un capitol din Sfânta Scriptură, bine ar face. Apoi, să meargă, două ceasuri, după o săptămână de trudă, duminica la biserică, să asiste la Sfânta Liturghie. Şi apoi, ar mai fi ele multe alte lucruri, dar astea sunt elementare. Să meargă la biserică, să se roage, să se spovedească, să citească în Sfânta Scriptură. Şi încă un lucru foarte important: să fie milostiv", a mai spus înaltul ierarh.

IPS Andrei Andreicuț spune că omul de astăzi poate să se ferească de păcat nefăcând excese.


Mitropolitul Clujului a vorbit și despre păcatele considerate capitale în opinia sa.

"Ele încep cu lăcomia pântecelui. Ei, în post încercăm să ne abţinem de la mâncăruri de dulce. Cei ce îşi pun problema religioasă serios ţin tot postul. Apoi, şi mâncărurile de dulce să fie cu cumpătare. Dreaptă judecată în toate! Chiar şi în zilele de dulce să fim cu dreaptă măsură. Dacă am ajunge la al doilea păcat capital, e vorba de păcatele trupeşti... Oamenilor li se va părea că le cer mult: până sunt tineri, până sunt necăsătoriţi, ar trebui să ducă o viaţă curată. Iar după ce s-au căsătorit, să-şi fie fideli soţii unul altuia. Pentru tot păcatul se găseşte leac! Numai că modul nostru de a gândi, de la o vreme nu mai e sănătos. Şi atunci, gândind prost, imaginându-ne lucrurile prost, le punem şi în practică prost", este de părere IPS Andrei Andreicuț.


Acesta a vorbit și despre cum se ferește de păcat.

"Acum, când e vorba de păcate, ele sunt de multe feluri şi ar trebui o nuanţare şi la fiecare dintre ele s-ar găsi o cale, un remediu. Că era vorba de imagine: eu cred că având un program zilnic normal - de la acesta plec eu - şi nu voi sta tot timpul în faţa televizorului, seara, ci voi mai şi citi în Sfânta Scriptură şi în cărţi bune. Şi aceasta e o modalitate, de a fi echilibrat programul nostru zilnic, să nu devenim robii televizorului sau robii calculatorului. Adică, rezervându-ne şi momente de viaţă spirituală", a spus Andreicuț.


Despre proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, IPS Andrei Andreicuț spune că are o părere bună.

"Este un simbol al neamului românesc, aveam nevoie de o catedrală. Că o numim a mântuirii neamului sau catedrală patriarhală... Aveam nevoie de ea. Toţi vecinii noştri au catedrale reprezentative în capitalele ţărilor lor, numai noi n-avem. În Bulgaria este o catedrală impunătoare, Catedrala Alexandru Nevski, în Ungaria este o catedrală impunătoare, Catedrala Sfântului Ştefan. Să ne ducem la celelalte popoare de pe lângă noi. În Rusia este Catedrala Iisus Mântuitorul, pe care au refăcut-o după ce a căzut comunismul. În Serbia este Catedrala Sfântul Sava. Numai în România nu este catedrală. Ei, dar va fi şi în România şi ne bucurăm că va fi! E un lucru bun, un simbol care ne va reprezenta pe noi, românii", spune Mitropolitul Clujului.

IPS Andrei Andreicuț a fost întrebat și despre referendumul privind familia.

"Îl dorim! Cele peste trei milioane de semnături nu trebuie desconsiderate. Eu cred că e un exerciţiu democratic. Să ne lase să ne spunem părerea! Apoi, să se procedeze aşa cum va ieşi la referendum, dar să ne lase să ne spunem părerea", a conchis acesta.