monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ACCIDENT între o autobasculantă și un TREN! Traficul feroviar blocat la Jucu

O autobasculantă a fost lovită, miercuri, de un tren interregio care circula pe relaţia Baia Mare – Bucureşti-Nord între Jucu şi Apahida, în judeţul Cluj. Traficul feroviar este blocat după ce autotrenul s-a răsturnat, şoferul fiind rănit.

sursa foto: dejeanul.ro

''O autobasculantă a fost lovită de un tren de persoane (IR1476 Satu Mare - Bucureşti) pe o trecere la nivel cu calea ferată situată pe drumul de legătură Jucu de Mijloc - DN1C (km 17). Este îngreunată şi circulaţia rutieră pe DN1C Apahida - Dej, la kilometrul 17, deoarece conducătorii auto nu mai pot vira pe drumul către Jucu de Mijloc", transmite IGPR. 

Reprezentanţii ISU Cluj a declarat la rândul lor că şoferul autobasculantei a fost transportat la UPU Cluj-Napoca în stare conştientă.


Şi traficul rutier este îngreunat pe DN1C Apahida – Dej, la kilometrul 17, deoarece conducătorii auto nu mai pot vira pe drumul către Jucu de Mijloc.