monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trece Parcul Feroviarilor în proprietatea Primăriei? - FOTO

După ani buni de demersuri pe lângă Guvern și Ministerul Transporturilor din partea Primăriei Cluj-Napoca prin care cerea preluarea Parcului Feroviarilor, acesta ar putea trece în proprietatea municipalității, după ce două ministere și-au dat acordul. Anunțul a fost făcut pe Facebook de deputatul UDMR Csoma Botond.

Al doilea parc ca suprafaţă din oraş, Parcul Feroviarilor este o ruină, năpădită de vegetaţie, din care au mai rămas doar aparatele de joacă distruse.

Primăria Cluj-Napoca a solicitat, în nenumărate rânduri, Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA și Ministerului Transporturilor transferul dreptului de proprietate a terenului aferent Parcului Feroviarilor, al doilea ca suprafaţă din Cluj-Napoca.


"Am primit răspuns la interpelarea privind Parcul Feroviarilor. Ministerul Dezvoltării şi cel al Transporturilor au inițiat şi au avizat favorabil proiectul hotărârii de guvern prin care parcul ar trece în proprietatea publică a municipiului", a anunțat Csoma Botond.

Înainte de 1990, în Parcul Feroviarilor, al doilea ca suprafaţă din oraş, întânzindu-se pe o suprafaţă de 5,4 hectare, în fiecare iarnă se amenaja Orăşelul Copiilor. Mulţi din clujenii care au copilărit înainte de Revoluţie când sunt întrebaţi de Parcul Feroviarilor îşi amintesc de Orăşelul Copiilor.  


De ani buni, Parcul Feroviarilor a ajuns o ruină, este plin de buruieni, băncile sunt rupte, şina de cale ferată este năpădită de vegetaţie, aparatele de joacă pentru copii sunt distruse.

După un elan al societăţii civile de acum șase ani când a fost organizat un protest şi a fost realizată o petiţie pentru redarea parcului clujenilor, interesul pentru Parcul Feroviarilor s-a pierdut total.


Până anul trecut, când primarul Emil Boc a promis că parcul va fi amenajat. Coincidenţă sau nu, discuţia despre Parcul Feroviarilor a fost readusă în actualitate în an electoral.

Parcul Feroviarilor se află în proprietatea Companiei Naţionale de Căi Ferate, înainte de 1989 fiind în proprietatea Primăriei.


În 2010, parcul a intrat în administrarea clubului de fotbal CFR Cluj, după ce Arpad Paszkany a semnat o asociere cu proprietarul, Compania Naţională de Căi Ferate. În 2010, proprietarul clubului de fotbal spunea că va investi 1,5 milioane euro şi va face terenuri cu gazon sintetic şi va amenaja un spaţiu de joacă pentru copii, unde accesul publicului va fi liber. A făcut doar un singur teren de fotbal.

Parcul Feroviarilor a fost şi subiectul unui scandal, în 2011, când activiştii de mediu au acuzat administratorul parcului că a tăiat ilegal copaci. Aceştia au organizat un protest în faţa parcului şi au redactat o petiţie. “Cu toate că parcul este un spațiu public cu acces general și gratuit, și cu toate că este inclus în "Ansamblul urban, centru istoric al orașului Cluj", în primăvara anului 2011, clubul de fotbal CFR Cluj a întreprins o serie de tăieri ilegale de copaci și construcții fără avize rezultând în terenuri de fotbal cu gazon artificial în mijocul parcului.


În urma zecilor de sesizări, clubul a fost sancționat în repetate rânduri de către autoritățile publice, ilegalitățile fiind consemnate inclusiv de Comisia Zonală a Monumentelor, Primăria Cluj și Inspectoratul Teritorial în Construcții la vizitele lor pe teren. În urma acestor evenimente, reprezentanții clubului, care au declarat că vor transforma zona într-o bază sportivă, au anunțat păstrarea caracterului de zonă verde, cu acces general.

"Această promisiune nu a fost respectată. Zone din parc rămân și azi cu acces îngrădit, așa cum e lacătul de pe poarta terenului de fotbal amenajat ilegal de club și care potrivit declarațiilor portarilor din parc și antrenorilor clubului este deschis doar pentru sportivii CFR”, scriau activiştii în petiţia respectivă.