monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sfârșitul intimității pe internet? FACEZAM – Aplicația care recunoaște orice persoană de pe stradă. Farsa care îngrozește lumea

O aplicație de recunoaștere facială, care pretinde a fi în măsură să identifice străini dintr-o fotografie, s-a dovedit a fi o inginerie pusă la cale de o companie de marketing. Dar asta nu înseamnă că pe viitor această aplicație nu ar putea deveni reală.

Facezam a pretins că ar putea identifica persoanele dintr-o fotografie cu ajutorul profilului lor de Facebook. S-a susținut că tot ceea ce trebuiau să facă utilizatorii aplicației era să ia o imagine de la cineva de pe stradă, să o ruleze în aplicație, apoi aceasta le va spune cine crede că persoana din fotografie este.

Facezam a ridicat imediat „steaguri roșii”. Compania de marketing care a lansat acest viral a înrăutățit situația declarând  că "viața privată este gata" folosind o imagine foarte senzuală a unei femei pentru a arăta modul în care se presupune că funcționează aplicația: doar fă o poză unei persoane nevinovate, permite aplicației să găsească profilul ei de Facebook și "restul ține de tine".


A fost un joc pervers, dar acesta a ridicat întrebări legitime cu privire la confidențialitatea on-line, precum și la modul în care datele care ajung la giganți de internet precum Facebook ar fi putut fi colectate în mod abuziv.

"Oamenii au încredere în noi pentru a le proteja intimitatea și că păstrăm informațiile în siguranță. Această activitate ar încălca termenii noștri", a spus Facebook.


Cum s-a răspândit farsa

Echipa din spatele Facezam a răspândit informația despre aplicația falsă prin contactarea reporterilor în mod direct, și oferindu-le interviuri prin e-mail cu fondatorul companiei fictive si CEO-ul "Jack Kenyon" pentru a le oferi mai multe detali despre cum această aplicație funcționează înainte, chipurile, de a fi lansată pe dispozitivele mobile și iOS.

„Facezam ar putea însemna sfârșitul societăților anonime. Utilizatorii vor putea identifica pe oricine în câteva secunde, ceea ce înseamnă că intimitatea nu va mai exista în societate”, a declarat Jack Kenyon, fondatorul Facezam.


Kenyon nu a oferit detalii despre cum această aplicație funcționează, dar a pretins că ar putea căuta prin "miliarde" de profile Facebook. La ultima numărătoare oficială, Facebook avea peste 1,86 miliarde de utilizatori lunar activi.

„Această tehnologie ar putea contribui la reducerea criminalității făcând pe toată lumea identificabilă”, a mai spus Kenyon adăugând că implicațiile publice ale aplicației nu ar putea fi prezise. "Ar putea fi un mix de rezultate pozitive și negative", a mai spus el.


Facebook a încercat să intre în legătură cu creatorul Facezam, jurnaliștii americani precizând că în ceea ce-l privește pe așa-zisul antreprenor, Kenyon, acesta este pur și simplu inexistent pe internet; un semn mare de întrebare pentru cineva care activează într-un domeniu ce ține de inovații în era tehnologiei.

Sursa de inspiratie pentru farsa Facezam vine de la Shazam, serviciul de căutare de muzică, care poate spune utilizatorilor numele și artistul unui cântec după ascultarea câtorva acorduri.


Software-ul de recunoaștere facială este deja utilizat de către giganți de internet, cum ar fi Facebook și Google pentru fotografiile de grup și care sugerează cine ar trebui să fie etichetat în ele.

Un instrument similar numit Find Face (Găsește fața) le permite utilizatorilor să caute oameni online folosind o fotografie care se potrivește cu imagini de pe VKontakte, o rețea socială extrem de populară din Rusia.

Ar putea o astfel de aplicație chiar să funcționeze?

Alessandro Acquisti, profesor de tehnologia informației și de politici publice la Carnegie Mellon University, a publicat pe larg cu privire la folosirea și abuzul sistemelor de recunoaștere facială și spune că ceva de genul Facezam este plauzibil.

"În timp ce Facezam este o farsă, în curs de dezvoltare există instrumente similare, este, în principiu, deja posibilă recunoașterea facială în masă", a declarat el.

El a spus că există trei obstacole distincte pentru ca aceste instrumente să devină "practice".

Primul este problema legalități. Facebook deține datele respective aici, și le apără cu orice preț

Cea dea doua problemă are de a face cu limitările tehnologice.

Cel de-al treilea obstacol ține de etica sistemului. "Vom accepta o lume în care anonimatul în public nu mai este posibil?", spune Acquisti.