monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Țările de pe Glob în care femeile trăiesc o viaţă fericită

Potrivit unui clasament realizat de U.S. News & World Report, Suedia este ţara în care femeile trăiesc cel mai bine. Organizaţia media a realizat un sondaj pe un eşantion de 9.000 de femei, ca parte a studiului mai larg prin care sunt stabilite anual cele mai bune ţări din lume pentru o viaţă liniştită.

Țările de pe Glob în care femeile trăiesc o viaţă fericită sursa foto ele.ro

Astfel, entru realizarea acestui top, cele mai importante criterii au fost respectarea drepturilor omului, egalitatea de gen, câştiguri echitabile, siguranţa şi emanciparea. La cealaltă extremă s-au situat Tunisia şi Bolivia, statele care au obţinut cel mai mic scor la aceste capitole, potrivit Gândul.

Ţările de pe Glob în care femeile trăiesc cel mai bine:


23. Republica Cehă: Egalitatea de gen este una dintre priorităţile-cheie ale politicilor promovate de guvernul ceh.

22. Singapore: Un document numit Carta Femeilor a fost adoptat în 1961, iar acesta urmăreşte să protejeze şi să promoveze drepturile fetelor şi femeilor din Singapore.

21. Polonia: Cu toate că se aplică legi dure în privinţa avorturilor, celelalte criterii incluse în studiu fac din această ţară un stat în care viaţa femeilor este una bună şi fericită.

20. Portugalia: Din 1976 femeile portugheze beneficiază de egalitate completă în faţa legii în raport cu bărbaţii.

19. Italia: Egalitatea de gen în contextul căsătoriei a fost introdusă în lege din 1975, eliminând astfel importanţa sporită a soţului.

18. Spania: Această ţară a fost, mai ales în ultimii ani, elogiată pentru eforturile sale în ceea ce priveşte angajamentul pentru atingerea egalităţii de gen, ajungând astfel pe poziţia 18 în clasament.

17. Japonia: Chiar din cel de-Al Doilea Război Mondial femeile japoneze au fost creditate cu aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii, iar în acest moment autorităţile încearcă să le convingă pe acestea să intre pe piaţa muncii.

16. Statele Unite: În 2017, în Congresul SUA au intrat mai multe femei ca niciodată, acesta fiind şi unul dintre factorii importanţi care au adus ţara pe această poziţie.

15. Irlanda: Cu toate că este recunoscută drept un stat tradiţionalist, normele sociale în Irlanda sunt în continuă schimbare, iar în acest moment este una dintre cele mai bune ţări în care femeile pot trăi.

14. Franţa: Acest stat a făcut eforturi însemnate pentru a pune capăt discriminării accentuate împotriva femeilor, ajungând astfel pe locul 14.

13. Luxemburg: Această ţară a fost printre primele care au dat femeilor dreptul să voteze, introducând drepturile electorale egale începând cu anul 1919.

12. Marea Britanie: Regatul Unit este condus în prezent de o femeie premier, Theresa May, remarcându-se şi multe figuri feminine care luptă pentru egalitatea de gen.

11. Germania: Cancelarul Angela Merkel este cea mai bună dovadă că aici femeile pot fi la fel de puternice ca şi bărbaţii.

10. Noua Zeelandă: Acest stat este un lider mondial în ceea ce priveşte menţinerea păcii, fapt care o transformă şi într-una dintre cele mai bune locuri în care este promovată egalitatea între cele două sexe.

9. Austria: Bogată în cultură, această democraţie bogată a ajuns pe locul 9 în clasamentului statelor în care femeile trăiesc cel mai bine.

8. Australia: Un stat cu o reprezentare sportivă ridicată în rândul ambelor genuri, Australia oferă o speranţă de viaţă ridicată atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

7. Elveţia: Ţara defilează cu diversitatea sa caracteristică, iar atitudinea sa deschisă este reflectată în politicile promovate în raport cu drepturile femeilor.

6. Finlanda: Şi Finlanda se numără printre ţările care au garantat rapid dreptul la vot al femeilor, fiind, de asemenea, primul stat care a legalizat sufragiul universal.

5. Canada: Protejarea drepturilor femeilor în această parte a Americii de Nord se află printre cele mai importante politici promovate la nivel intern şi internaţional.

4. Olanda: Statul oferă o gamă largă de beneficii pentru proaspetele mămici, inclusiv acces la asistenţă medicală de specialitate, costurile fiind acoperite în integralitate sau parţiale de asigurarea de sănătate.

3. Norvegia: Considerată una dintre naţiunile lumii în care egalitatea de gen este la cele mai înalte cote, aici femeile îşi pot lua până la 35 de săptămâni de concediu maternal plătit în integralitate sau până la 45 de săptămâni în care primesc 80% din veniturile obţinute în perioadele în care sunt active în câmpul muncii.

2. Danemarca: Cu una dintre cele mai flexibile politici referitoare la concediul maternal din UE, această ţară este a doua în topul statelor în care femeile trăiesc cel mai bine.

1. Suedia: Egalitatea de gen este una din pietrele de temelie ale societăţii suedeze, aducând această ţară pe primul loc în clasamentul statelor în care femeile sunt cel mai fericite şi au o viaţă bună. Aproape două treimi dintre diplomele universitare sunt obţinute de femei, iar fiecare părinte poate beneficia de circa trei luni de concediu parental.

Etichete: femei