monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Patru răniţi și șapte maşini avariate în CENTRUL CLUJULUI

Patru persoane au fost rănite și șapte autovehicule au fost avariate într-un accident rutier petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul municipiului Cluj-Napoca.

Accident in centrul Clujului

Conform primelor informații, transmis sâmbătă de poliţie printr-un comunicat de presă, un tânăr, de 24 de ani, din Baia Mare, a intrat în coliziune cu autoturismul care îl preceda, condus de un tânăr, de 21 de ani, din Cluj-Napoca.

Cei doi șoferi conduceau la momentul accidentului pe strada 21 Decembrie 1989, dinspre strada Aurel Vlaicu înspre Piața Avram Iancu.


Potrivit polițiștilor, accidentul la survenit pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed și nepăstrării distanței corespunzătoare în mers.

După coliziunea celor două vehicule, autoturismele au fost proiectate în alte 5 autovehicule, 3 dintre acestea fiind parcate pe partea dreaptă a drumului, iar alte două pe partea stângă.


Ca urmare a accidentului, au fost loviți stâlpi IREC și un hidrant.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto. De asemenea, două tinere, ambele în vârstă de 21 de ani, din Cluj-Napoca, pasagere în autoturismul condus de tânărul din Cluj-Napoca, au fost rănite.


Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale.

Etichete: accident cluj raniti