monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tinerii care au vandalizat Monumentul Eroilor din Cluj au fost identificați

Doi artiști plastici din Cluj au ”îmbunătățit” Monumentul Eroilor de pe Cetățuie, adăugând politicieni români, precum Victor Ponta, Ion Iliescu, Liviu Dragnea sau Adrian Năstase, în spatele unor gratii.

Polițiștii locali din cadrul Primăriei Cluj Napoca i-au depistat pe cei doi tineri graficieni din Cluj-Napoca care au ”vandalizat”, monumentul Eroilor, amplasat pe Dealul Cetățuia. Potrivit unor surse din cadrul acestei instituții, cei doi sunt Vlad Lazin din Cluj-Napoca și Eugen Gubandru, din comuna Feleacu, potrivit evz.ro.

Unul dintre clujenii implicați în acest scandal, Vlad Lazin a e negat categoric varianta Poliției Locale Cluj-Napoca. Acesta spune că oficialii forțează o implicare a lui și a lui Eugen Gubandru în acest scandal, în condițiile în care ei nu au nicio implicare.


Vlad Lazin a declarat că, după ce a auzit că Monumentul Eroilor a fost ”pictat” cu chipurile unor politicieni români, aflați în spatele unor gratii, a mers și el să vadă despre ce este vorba. ”Când am ajuns la monument, am văzut că acesta era învelit că plăci de osb, prinse cu dibluri, și nu se mai vedea nimic din ceea ce spunea că este. Am scrie pe acele plăci cuvântul cenzurat. Atât am făcut. Nu am scris nimic pe monument, ci doar pe acele plăci de osb. Era felul nostru de a protesta. Polițiștii erau în civil, și stăteau într-o mașină fără însemnele Poliției, ne-au legitimat și ne-au amendat”, a spus Vlad.

Acesta a mai afirmat că atât el, cât și prietenul lui au fost amendați cu suma de 2.500 de lei pe motiv că ar fi scris pe Monumentul Eroilor din Cluj. ”Noi vom contesta aceasta amendă, deoarece noi nu am scris pe monument și pe acele plăci OSB, care acoperă monumentul. Din câte am auzit și noi acele desene au fost făcute de celebrul artist Bansky. Nu au fost făcute de noi. De aici a apărut și demersul nostru prin care am vrut să atragem atenția că autoritățile au lucrat cu exces de zel pentru a cenzura doar aceste lucrări care au deranjat pe cineva, lucrări care, în cazul în care s-ar dovedi ca ar fi ale artistului Banksy, ar putea transforma acel monument într-o adevărată atracție turistică”, a spus Vlad care a mai adăugat ca unul dintre ei este grafician și celălalt IT-ist.


Monumentul Eroilor din Parcul Cetăţuia din Cluj-Napoca a fost vandalizat, cel mai probabil în noaptea de joi spre vineri, pe trei dintre laturile edificiului fiind ilustrate imagini ale unor oameni politici după gratii, între care Liviu Dragnea, Victor Ciorbea şi Traian Băsescu. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru distrugere, reprezentanţii Primăriei anunţând că monumentul va fi curăţat luni.

Imaginile îi prezintă după gratii pe liderul PSD, Liviu Dragnea, fostul dictator Nicolae Ceaşuscu, foştii preşedinţi Traian Băsescu şi Ion Iliescu, foştii premieri Victor Ponta şi Adrian Năstase, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, fostul lider PRM Vadim Tudor şi pe Elena Udrea.


Monumentul Eroii Neamului din Parcul Cetăţuia, care are o înălţime de aproape 23 de metri, este dedicat memoriei martirilor Revoluţiei de la 1848-1849. Crucea a fost proiectată de către arhitectul Virgil Salvanu şi a fost înălţată în perioada 2000-2002, când primar era Gheorghe Funar.