OPINIE Consultarea oamenilor degeaba

Acest rezultat aberant, generat, în special, de absenteism, era de natură, anticipam, de a distorsiona procesul democratic/decizional/legislativ și guvernarea, a deforma imaginea despre sine a partidului câștigător (și despre adversarii lor) și a balansa (până la răsturnare) echilibrul politic intern. De ce se întâmplă asta? Pentru că aici se află esența democrației, într-un echilibru fragil, mereu la limită, între putere și opoziție: când sunt apropiate ca forță, șansele menținerii liniștii și păcii sociale cresc, când diferența este prea mare, tentația abuzului din partea puterii devine irepresibilă. Aici și aiurea.

Acest rezultat mincinos, dar corect din punct de vedere legal, n-ar trebui să ne facă să ne pierdem încrederea în alegeri și în consultarea populară. Însă nu pot să nu invoc aici ce spunea Paul Valery (poet, dar mai ales unul dintre cele mai lucide spirite ale secolului XX) despre politică, care ar fi, în viziunea sa, „arta consultării oamenilor cu privire la ceea ce ei nu înțeleg nimic și de a-i împiedica să se ocupe de ceea ce îi interesează”. Cu tristețe constatăm că și campania electorală și alegerile au fost apă de ploaie, că ținta reală a câștigătorilor nu era buna guvernare și bunăstarea generală, ci niște legi, aprobate pe furiș, care să acorde favoruri/dispense personale, de gașcă, de partid și să pregătească țara pentru un nou jaf, cu gir legistativ. PSD a câștigat alegerile cu niște promisiuni (mari, nerealiste, greu de îndeplinit), acum amorțește vigilența societății cu măsuri populiste și „cârmește” într-o direcție neanunțată în campanie. Și caută parcă motive și justificări pentru a nu-și respecta angajamentele. Aceasta este, în fapt, esența tulburărilor și protestelor de acum, ajunse în pragul unui nou scrutin popular, la două luni de la precedentul. Politica românească, făcută fără pricepere, fără repere majore și lipsită de bunăcredință, își arată limitele și fața ascunsă. Dar cred că e mai mult decât destul!

Așadar, e rational și preferabil:

 - Să reconsiderăm și să valorificăm forța și rolul alegerilor (ce sunt miezul democrației), așa cum arată ele acum, dacă acest sistem ne mai satisface și convine
 - Să acceptăm rolul învingătorilor în alegeri (și al invinșilor) și să respectăm ideile și programul cu care au câștigat, așteptând și urmărind să-l pună în practică

Dar e neserios, lipsit de sens și contraproductiv:

 - Să organizăm un referendum la nici două luni de la alegeri, indiferent de motiv și de prăpastia dintre cele două puncte de vedere
 - Să organizăm un referendum pentru suspendarea președintelui, indiferent cât de inconvenabil a devenit el pentru Parlament și guvern
 - Să organizăm alte refendumuri pe diverse teme, numai și numai pentru a demonstra că putem reacționa la inițiative de acest fel

Și prostia și amatorismul și interesul de toate felurile trebuie să aibă niște limite, peste care nu poate trece nimeni. Lăsând la o parte împărțirea în buni și răi, în deștepți și proști, în cei care au întotdeauna dreptate și cei care nu au niciodată, este imperativ necesar să se renunțe la aceste atitudini extreme, la logică distructivă a războiului și să se găsească calea negocierii și a compromisului. Cu toții știm că în război nu există niciodată învingători absoluți și înfrânți definitiv, că nu există câștig fără pierdere și pierdere fără câștig, că această formă de continuare a unui conflict produce pagube pentru toți: partide, grupuri de interese, cetățeni, societate, țară etc.

E limpede că mie personal (și nu sunt singurul) nu-mi convine să văd infractori lăsați, pur și simplu, liberi din pușcării și, printre ei, mulți înalți funcționari, primari, parlamentari și miniștri etc. Cum nu-mi convine să văd dezincriminate abuzul în serviciu, conflictul de interese și alte infracțiuni ce favorizează aceeași categorie a clientelei politice, primind „mână liberă” la hoție. Dar îi înțeleg pe acei (nu foarte mulți, totuși) care au rude, cunoscuți, prieteni, parteneri și clienți în închisori (pentru infracțiuni ușoare) și care susțin grațierea acestora. De asemenea, îi înțeleg și pe cei din sfera puterii aflați în culpă (cu gravități diferite) și care s-ar vrea eliberați în acest nou context politic. Îi înțeleg, dar nu pot să accept, pe cei care pregătesc, de fapt, lovituri viitoare și vor deschise la maximum supapele corupției. În aceeași măsură, eu, ca simplu cetățean, nu pot accepta să se elibereze acte legislative cu dedicație, pentru cineva considerat important. Cu toate acestea, nu îi înțeleg deloc pe acei (care sunt cei mai mulți) ce dau „cec în alb” unor inițiative, indiferent care, doar pentru simplul fapt că vin dintr-o anumită direcție.

Se poate termina repede, simplu și eficient și cu protestele și cu referendumurile nesfârșite, între politicieni, dacă PSD retrage cele două ordonanțe de urgență și trimite proiectele în Parlament pentru a fi dezbătute pe calea normală, dacă mai este cazul. Nu e nici victorie, nici înfrângere, nici retragere, nici umilință! E politică, negociere, compromis! Normalitate!