monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Marşul bicicliştilor. Ce răspuns au primit nemulţumiţii de la Primăria Cluj

Zeci de biciclişti au participat, sâmbătă, timp de o oră la un marş şi au străbătut cele mai importante arterele ale oraşului, nemulţumiţi, printre altele, de faptul că pistele nu sunt deszăpezite şi că proiectul Cluj Bike este un “eşec”.

Radu Mititean, care este preşedintele Clubului de Cicloturism Napoca, spune că benzile pentru biciclişti nu au fost curăţate la timp de zăpadă, iar proiectul ClujBike nu trebuia suspendat pe timpul iernii, deoarece bicicletele pot fi folosite şi în acest sezon.

La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca precizează că din anul 2016 în oraş există 12.000 de utilizatori ai sistemului de bike sharing.


''Aceşti oameni au ales să solicite un card de utilizator, au semnat un contract şi au acces la un site care conţine elementele esenţiale de legislaţie şi informaţii referitoare la siguranţa bicicliştilor în trafic. În ciuda faptului că sistemul este unul perfectibil, iar proiectul este doar la prima sa etapă, urmând a fi extins, în mod cert avem azi la Cluj-Napoca mai mulţi oameni care se deplasează cu bicicleta decât în urmă cu doi-trei ani. Municipalitatea are asumat un întreg plan de mobilitate urbană, în care alternativele de genul sistemului de bike-sharing ocupă un loc important'', a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.

Aceasta a declarat că s-a început implementarea progresivă a măsurilor asumate în această "foaie de parcurs" a administraţiei, în scopul descongestionării traficului şi încurajării transportului ecologic.


În ceea ce priveşte folosirea bicicletei pe timpul iernii, din raţiuni de securitate a utilizatorilor, s-a decis ca anual sistemul de bike-sharing să fie suspendat în perioada decembrie- martie.

''Pistele de biciclete nu sunt înzăpezite la Cluj-Napoca. Recomandarea noastră este ca atunci când în oraş ninge puternic şi se depune un strat gros de zăpadă sau gheaţă să alegem cu toţii alte modalităţi de deplasare decât bicicleta'', a mai spus Oana Buzatu.