monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Constructorul Polivalentei Cluj, “ambasador al Sibiului”

După jurnalistul Emil Hurezeanu, artiştii Lia şi Dan Perjovschi şi fostul Consul al Germaniei la Sibiu Thomas Gerlach, şi inginerul Mircea Bulboacă a primit titlul onorific de ambasador al Sibiului.

Distincția i-a fost înmânată președintelui grupului de firme CON-A de către primarul Astrid Fodor

Omul de afaceri sibian Mircea Bulboacă a primit, aseară, titlul onorific de ambasador al Sibiului pentru prestigiul obținut pe plan național și pentru implicarea în comunitatea locală. Distincția acordată de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiului (AIOS) i-a fost înmânată președintelui grupului de firme CON-A de către primarul Astrid Fodor.

Edilul-șef l-a felicitat pe Mircea Bulboacă pentru calitățile sale manageriale și pentru că toate realizările sale creează o imagine pozitivă Sibiului, imaginea unui oraș prosper, cu o economie solidă și cu firme construite pe bază solidă. „Când noi, cei din administrația locală, vorbim de dezvoltare, vorbim de investiții, vorbim de lucrări, vorbim de evenimente, dar rareori vorbim de persoanele care stau în spatele acestora. A sta în spate nu sună foarte bine, pentru că aceste personalități, de fapt, sunt motorul entităților pe care le conduc și fără ei această dezvoltare nu ar fi avut loc. Dvs., d-le Bulboacă, sunteți cu siguranță o astfel de personalitate. Eu apreciez foarte mult inițiativa AIOS de a da titlul de ambasador al Sibiului unui reprezentant al mediului economic. Lista de lucrări este foarte lungă și vreau să mă opresc la ultima, în ceea ce privește Sibiul: este noua autobază Tursib, o societate de care se folosește aproape fiecare cetățean. Ca să rămânem în zona Vest, și o mare parte din companiile din această zonă au fost ridicate de dvs. Numele companiei CON-A și al dvs., domnule Bulboacă, este indisolubil legat de Sibiu. Suntem cu toții foarte mândri că, dacă CON-A lucrează într-un oraș din România, înseamnă că sibienii de la CON-A fac treabă bună și dvs. reprezentați, de fapt, Sibiul“, a apreciat Astrid Fodor. Totodată, Fodor și-a exprimat convingerea că Mircea Bulboacă va fi un ambasador de mare valoare pentru oraș.


O seară specială

Vizibil emoționat, omul de afaceri a mărturisit că are parte de o onoare mare și neașteptată. „Consider, personal, că nu aș merita această înaltă apreciere, dar activitatea companiilor din Grupul CON-A cred că o merită și sunt niște ambasadori ai orașului nostru. Pentru prima dată în public, îi mulțumesc soției mele, pentru că a fost alături de mine în tot ce am întreprins, copiilor mei, care lucrează în compania CON-A, și mulțumesc foarte profund colectivului din CON-A, colaboratorilor mei foarte apropiați, directorul general Sorin Cristea, care este de 18 ani lângă mine, Maria Croitorescu, director economic, Ofelia Rus, director tehnic și alții, toți cu vechime deja în cadrul companiei. Mulțumesc, de asemenea, directorului Mihai Balaban, care este și partenerul meu de afaceri, pentru modul în care administrează compania UNIMAT, implicată mult în viața sibiană“, a afirmat noul ambasador al Sibiului.

Mircea Bulboacă s-a născut în 9 ianuarie 1955, în localitatea Corneşti, județul Cluj. Între anii 1975 și 1980, a urmat cursurile Facultății de Construcţii, secţia C.C.I.A. Cluj, apoia fost repartizat la I.C.M.J. Sibiu, unde până în 1991 a ocupat funcția de şef bază de producţie. În 1991, Bulboacă a înființat SC CON-A SRL, iar din 2006 a renunțat la poziția de director general și a devenit președintele Grupului CON-A.


Astăzi, CON-A este una dintre cele mai mari companii de construcţii din ţară. „Amprenta” sa în Sibiu se poate vedea la terminalul nou al Aeroportului Internațional, hotelul Ramada, noul sediu al Bibliotecii Județene ASTRA, Centrul de Afaceri, Centrul pentru Patrimoniu din Muzeul ASTRA, dar și la alte edificii importante. Numele CON-A este cunoscut la nivel național mai ales datorită construcției stadionului din Cluj-Napoca şi a Sălii Polivalente din același oraș, în acest moment firma având în construcție stadioanele din Târgu Jiu și Craiova.

Constructorii de caractere

Pe lângă Grupul CON-A funcționează, din ianuarie 2008, Fundația CONA-A, care și-a propus să sprijine comunitatea şi valorile din mediul sibian şi din întreaga ţară. „Fundația s-a implicat constant în sprijinirea copiilor din medii defavorizate şi a familiilor sau a persoanelor aflate în situaţii critice, prin acţiuni punctuale. Unul dintre cele mai mari proiecte pe care le avem pe această fundație este acela de formare a elevilor din școli profesionale. Susținem 48 de elevi prin burse acordate începând de acum trei ani, când conducerea companiei și-a dat seama că vom intra într-o criză a forței de muncă și am început să ne implicăm serios în formarea personalului de care avem nevoie și de care societatea are nevoie. Eu, în activitatea mea destul de lungă, am pus în centrul activității modelarea de caractere. Principalul lucru pe care trebuie să te bazezi este caracterul și după aceea vine pregătirea profesională“, arată Bulboacă.


În plus, o altă societate din grup, UNIMAT, este extrem de activă în viața socială, fiind partener în numeroase competiții sportive sau proiecte incluse pe Agenda Culturală, pe Agenda Sportivă ori Agenda Comunitară a municipiului Sibiu, susţinând evenimente din toate domeniile de activitate.

Decizie corectă

„Ambasador al Sibiului” este un titlu onorific inițiat de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului (AIOS) în urmă cu trei ani, oferit în fiecare an în cadrul Galei AIOS. La edițiile anterioare, au mai primit această onoare artiștii Lia și Dan Perjovschi, jurnalistul Emil Hurezeanu și fostul consul al Germaniei în Sibiu, Thomas Gerlach. „Acum am decis să mergem cu această distincție într-o arie cu totul diferită față de anii trecuți. Eu și colegii mei din asociație considerăm că mediul de afaceri este foarte important în dezvoltarea unui oraș și trebuie să susținem și noi mediul de afaceri. Fundația CON-A este foarte implicată în societatea civilă și firmele din grupul CON-A susțin foarte mult evenimentele locale. Sunt, de exemplu, zeci de evenimente anual susținute de UNIMAT. Această susținere arată că mediul de afaceri înseamnă și implicare în societate“, a apreciat arhitectul Tudor Șt. Popa, președintele AIOS.


Mircea BULBOACĂ | președinte CON-A

„Peste câteva luni, compania CON-A încheie al 27-lea an de activitate, ani în care a crescut și s-a dezvoltat mereu, a făcut foarte multe proiecte, în general proiecte de anvergură. Aș vrea să amintesc aici Cluj Arena, unul dintre cele mai mari, Sala Polivalentă de la Cluj, cea mai mare din România și, din punct de vedere tehnic, cu cea mai mare deschidere la ora actuală, cu o tehnicitate deosebită. Toate acestea au fost gândite de către CON-A și asociații săi. Acum lucrăm la Craiova un stadion deosebit de mare și de frumos și peste tot ne-am bucurat de aprecierea autorităților locale. CON-A a construit, de-a lungul anilor, peste 50 de școli în toată țara, 57 de fabrici și depozite pentru mari companii, foarte multe multinaționale și aș da doar câteva nume: Daimler, Bosch, Michelin, Pirelli. De exemplu, pentru compania Pirelii am construit 180.000 mp de hale de fabrică. Este fabrica cea mai mare din Europa a companiei Pirelli. Prin aceste lucrări, am intrat în contact cu foarte multe companii străine și am înțeles de la bun început că trebuie să fim bine pregătiți să putem reprezenta compania și țara la un alt nivel.“