monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii au cerut, în stradă, demisia Avocatului Poporului FOTO

Aproape o mie de clujeni au protestat, miercuri seară, faţă de decizia Avocatului Poporului Victor Ciorbea de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la prevederea din Legea 90/2001 referitoare la faptul că persoanele condamnate penal nu pot fi membri ai Guvernului.

Sursa foto Facebook Ovidiu Damian

Protestatarii s-au adunat în Piaţa Unirii mai întâi, iar apoi pe Bulevardul Eroilor şi au scandat "Demisia",  "Jos Ciorbea". Manifestanţii au purtat pancarte cu mesaje împotriva lui Victor Ciorbea.

“Protestez împotriva aocatului Poporului de a contesta o lege care este absolute firească, şi anume să nu fie penali în funcţii de conducere. Cerem demisia lui. Sperăm că va fi o demisie de onoare, având în vedere că a fost semnată o petiţie de către 140.000 de români”, a spus Silviu Meleşan, unul dintre protestari.

“E revoltător şi inadmisibil simplu fapt că am ajuns să ,,discutăm" despre posibilitatea ca într-o ţară europeană, o persoană condamnată penal să poată ocupa cele mai importante funcţii de conducere ale statului. Integritatea nu e negociabilă, iar respectarea legii 90 cu atât mai puţin. Să fie clar pentru toată clasa politică: Societatea civilă nu va accepta erodarea respectului faţă de lege şi atacuri la adresa statului de drept”, s-a arătat în mesajul postat pe o reţea de socializare, prin care clujenii sunt aşteptaţi în centrul oraşului.


„Domnule Ciorbea, suntem nemulțumiți de felul în care vă derulați activitatea, acordând foarte puțină atenție cetățenilor și deosebit de multă grijă politicienilor acuzați sau condamnați pentru diferite ilegalități. Vă cerem să eliberați postul pentru cineva care pune interesul cetățeanului pe primul loc. Domnule avocat, sunteți concediat!”, se arată în  petiția iniţiată zilele trecute de un clujean şi care a strâns peste 150.000 de semnături.

Iniţiatorul a mai atras atenţia că Ciorbea a reuşit să se remarce prin blatul pe care l-a făcut cu toți cei ce sfidează drepturile omului.


„De când ocupă funcția de Avocat al Poporului, Victor Ciorbea s-a remarcat doar prin blatul evident pe care l-a făcut cu toți cei ce sfidează drepturile omului. Când au fost oameni călcați în picioare la Pungești, nu a avut nicio apăsare. Când mii de persoane cu dizabilități ar fi avut nevoie de implicarea sa, le-a întors spatele”, se mai scrie în petiția online, în care este pomenit și sprijinul pe care Avocatul Poporului l-a acordat „scriitorilor din pușcării” sau președinților de partid „certați cu legea”.