Actualitate
Femeile fac din ce în ce mai puțin copii în Europa, în special în sudul continentului
Proporția femeilor fără copii nu încetează să crească în Europa, în special în țările din Sud în care s-au cumulat dificultăți în special economice, dar rămâne inferioară vârfului înregistrat la începutul secolului al XX-lea, informează AFP citând concluziile unui studiu francez făcut public marți.
Studiul compară natalitatea la femeile europene născute între 1900 și 1972. O femeie din patru născută în primul deceniu al secolului al XX-lea nu a avut copii. Pentru femeile născute după 1970, proporția este de circa una la șapte (14%), potrivit Institutului național de studii demografice.
Primul Război Mondial, care a dus la numeroase decese ale unor tineri la vârsta la care se puteau căsători, și criza economică din anii '30, care i-a forțat pe cei din țările cele mai sărace să emigreze în țările cele mai bogate, explică în mare parte această "rămânere în urmă substanțială" a numărului de nașteri la începutul secolului al XX-lea.
În urma creșterii economice și a introducerii sistemelor de protecție socială, natalitatea a crescut apoi puternic.
Până în 1975 a urmat un așa-numit "baby-boom": femeile au avut în medie 2,1 copii, iar printre cele născute la începutul anilor 1940, de exemplu, numai una din zece în medie nu a avut copii.
De atunci însă, rata fertilității nu a încetat să scadă, subliniază Institutul, atingând cele mai scăzute niveluri în Europa: 1,7 copii în medie pentru femeile născute în 1974.
"Contracepția eficientă, nașterea mai târziu a copiilor, o instabilitate mai mare a căsătoriilor, dorința de a avea mai întâi un loc de muncă în condiția în care acestea sunt tot mai puțin sigure și incertitudinea economică crescândă" au favorizat această situație, susțin autorii studiului.
În Europa de Sud — unde până la o femeie din patru născută în anii '70 ar putea rămâne fără copii în Spania, Grecia și Italia — natalitatea a scăzut cel mai mult.
În aceste țări, care cumulează "dificultăți ale pieței muncii" și "inegalități de gen încă foarte pronunțate care fac dificilă concilierea între muncă și familie", rata natalității ar urma să continue să scadă, apropiindu-se de vârful atins după Primul Război Mondial, a prezis Institutul.