monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se caută soluții pentru reabilitarea Turnului Pompierilor

Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, a lansat un apel public pentru concursul de soluții în urma căruia se va desemna proiectul care va fi implementat în vederea reabilitării Turnului Pompierilor.

Concursul oferă premii pentru proiectele de pe primele trei poziții, premiul cel mare fiind reprezentat de valoarea estimată a contractului de proiectare, care se cifrează la 365.823 de lei. Pentru proiectul plasat pe locul doi se va oferi un premiu de 22.000 de lei, iar pentru cel de-al treilea, de 13.000 de lei.

Juriul competiției este format din arhitectul –șef al municipiului, Ligia Subțirică, președintele Ordinului Arhitecților din România, Șerban Țigănaș, precum și din arhitecții Szabolcs Guttman, Irina Meliță, Justin Baroncea, Oana Bogdan și directorul Casei Municipale de Cultură, Florin Moroșanu. De asemenea, ca membri supleanți sunt arhitecții Ionuț Radu Filip și Adrian Hagiu.


“Turnul Pompierilor este, alături de Bastionul Croitorilor, unul dintre turnurile de pază ale orașului medieval, păstrat în timp, dar singurul care încă nu a fost reabilitat pentru a fi pus în valoare ca obiectiv public de interes pentru locuitorii orașului, precum și pentru turiștii care vizitează Clujul. Acest concurs de soluții este pentru noi o modalitate de a ne asigura că, pe lângă reabilitarea părților din diferite epoci istorice, vom realiza și un obiectiv de valoare din punct de vedere a arhitecturii contemporane. Sperăm ca la acest concurs să participe cele mai creative minți ale arhitecților din România care să ne ofere un proiect de refacere a Turnului Pompierilor cu potențial de a aduce orașului nostru un nou reper arhitectonic și cultural”, a declarat primarul Emil Boc cu ocazia lansării publice a competiției.

Data limită pentru depunerea propunerilor este 26 ianuarie 2017, urmând ca în data de 6 februarie 2017 să fie anunțate rezultatele jurizării.


Scopul concursului este de a selecta cea mai bună propunere care să permită punerea în valoare a Turnului atât din punct de vedere al restaurării părților istorice ale acestuia, cât și ca refuncționalizare și amenajare în vederea utilizării ca obiectiv turistic și ca spațiu pentru evenimente culturale diverse.

De asemenea, prin acest proiect se va realiza și reabilita și pietonalizarea străzii Tipografiei, pe zona din jurul acestuia.


Toate detaliile privind tema de proiectare și competiția se găsesc pe site-ul oficial al Ordinului Arhitecților din România.