monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trei tineri au furat haine şi parfumuri de peste 1000 de euro din mall-ul din Floreşti. Cum au reuşit să înşele vigilenţa oamenilor de ordine

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 6 Poliție Rurală Florești au reținut, pentru 24 de ore, trei persoane bănuite de comiterea a opt furturi dintr-un complex comercial din Florești.

polus center foto arhiva Monitorul

“La data de 6 noiembrie, în intervalul 14:00-18:00, cei în cauză, un bărbat, în vârstă de 29 de ani și două tinere, de 21 și 24 de ani, din Sibiu, ar fi intrat în mai multe magazine dintr-un complex comercial, din Florești, de unde ar fi sustras bunuri. Din verificările efectuate rezultă că aceștia ar fi pătruns în opt magazine din complexul comercial, sustrăgând bunuri în valoare de 5.900 de lei prin desfacerea sistemului de siguranță”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Polițiștii au fost sesizați de către agenții de pază ai complexului care i-au depistat pe cei trei în parcare.


Asupra acestora au fost găsite obiecte de îmbrăcăminte (geci, blugi, cizme etc), parfumuri, toate produsele având etichetă.

În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


În cursul zilei de azi, aceștia urmează a fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri.