Actualitate
UPDATE: Minoră căzută din tren între Dej şi Gherla
O minoră de naţionalitate ucraineană ar fi căzut din tren între Dej şi Gherla. Apelul telefonic de urgenţă la 112 a fost efectuat puţin după ora 07:00.
UPDATE: UPDATE: Tânăra a fost găsită la limita localității Dej cu Nima.
“A fost găsită într-un canal colector. Prezintă leziuni în zona capului, este examinată și a fost dusă la Spitalul din Dej pentru internare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.
________________
Primii care s-au deplasat spre locul solicitării au fost cei de la Ambulanţa Dej, dar cum locul accidentului nu a fost indicat cu exactitate, victima nu a fost găsită, informează dejeanul.ro.
Aceştia au cerut sprijin colegilor de la pompieri şi poliţie care s-au mobilizat, iar la această oră au luat la pas calea ferată din Dej şi Gherla pentru a o găsi pe minoră. Politistii au început căutarile dinspre Gherla, iar echipajul medical şi pompierii dinspre Dej.
Tot ce se ştie până în momentul de faţă este că fata se afla în tren cu mama şi fratele ei, iar în momentul când a vrut să meargă la baie a greşit uşa şi a căzut din tren.