monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident rutier grav la intrarea în Gherla! Un BMW a fost „proiectat” într-un gard – VIDEO

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc luni pe DN 1C, la intrare în Gherla.

BMW-ul s-a răsucit de câteva ori pe carosabil, aterizând ulterior pe gardul de beton al unui imobil. Sursa foto: someseanul.ro

Potrivit someseanul.ro accidentul s-a produs din cauza șoferului unui autoturism marca Hyundai, care a ieșit de pe un drum secundar în drumul național 1C, fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism BMW, care circula dinspre Gherla spre Cluj-Napoca, la volanul căruia se afla un bărbat din Gherla. În urma impactului foarte puternic, autoturismul BMW s-a răsucit de câteva ori pe carosabil, aterizând ulterior pe gardul de beton al unui imobil.

Din fericire, accidentul s-a soldat fără persoane rănite, însă pagubele materiale înregistrate sunt destul de însemnate. La locul accidentului au intervenit și polițiștii dar și pompierii de la SVSU Gherla, deoarece autoturismul BMW a fost proiectat pe o conductă de gaz, care probabil s-a fisurat.