monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO Grevă generală la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Cluj. De ce sunt nemulţumiţi angajaţii

Toţi angajaţii Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Cluj-Napoca se află în grevă de protest, revendicând creşeterea salariilor, mult prea mici în comparaţie cu volumul de muncă prestat.

FOTO: Ovidiu Cornea

Angajaţii s-au prezentat la locul de muncă conform orarului obişnuit, dar nu lucrează. Ei sunt nemulţumiţi de faptul că oameni cu o experienţă între 10 şi 25 de ani câştigă între 1300 şi 1.600 de lei net, cu toate că li se cerex studii superioare şi studii superioare. Liderul Sindicatului Naţional OTIMMC a spus că angajaţii nu vor renunţa la protest până când autorităţile nu vor lua măsuri concrete. La intrarea în instituţie este lipit un afiş pe care scrie "Grevă permanentă pe perioadă nedeterminată".

Angajaţii OTIMMC Cluj, sunt nemulţumiţi, la fel ca şi colegii lor din celelalte Oficii din ţară, de salariile mici şi volumul mare de muncă. Astfel, în această dimineaţă au oprit munca toţi angajaţii instituţiei, una care în 2015 a gestionat proiecte cu finanţare guvernamentală în valoare de 57 de milioane de lei. Protestul nu este doar la nivel local. La această oră în toată ţara la toate oficiile teritoriale angajaţii protestează.


Directorul instituţiei, Mircea Miheştean, a precizat că este solidar acţiunii de protest a salariaţilor Oficiului, întrucât "salariile sunt prea mici în comparaţie cu volumul copleşitor de muncă". Potrivit lui, Oficiul din Cluj acoperă 6 judeţe, dar volumul de lucru al celor doar 10 angajaţi - alte 3 poziţii din organigramă nefiind acoperite - este "de 5 ori mai mare" faţă de cel al angajaţilor din Oficii precum Mureş, sau Braşov, care au doar 3 judeţe arondate, dar şi o medie mult mai mică de proiecte gestionate din fiecare judeţ. OTIMMC Cluj este de altfel lider la proiecte contractate în ţară, aproximativ 400 pe an, chiar înaintea Oficiului Ploieşti, care include şi municipiul Bucureşti. Conform lui Miheştean, pentru angajaţii instituţiei este frustrant faptul că un specialist al Oficiului câştigă 1.600 de lei gestionând proiecte cu fonduri substanţiale, guvernamentale, în timp ce un angajat al unei agenţii de implementare al proiectelor europene, care funcţionează după un sistem similar, are o retirbuţie de 1.600... de euro.

"Aşteptăm semnarea unui acord"


Liderul Sindicatului Naţional OTIMMC, Cristian Lup, angajat al Oficiului din Cluj a menţionat că a participat în decursul acestui an la trei întâlniri cu responsabilii Ministerului Economiei, cea mai recentă la începutul lunii, însă oficialii guvernamentali nu au oferit încă un răspuns ferm: "Am înaintat Ministerului în această lună un acord, în numele tuturor angajaţilor celor opt Oficii Teritoriale din ţară, pe care trebuie să îl semneze Până nu primim un răspuns scris, ferm, concret din partea Ministerului, nu vom opri greva. Este şi pentru noi neplăcut, că deşi  fizic venim la lucru, nu suntem pontaţi. Peste 2.500 de firme din ţară riscă să fi afectate, nu vor mai putea primi AFN-ul (alocare financiară nerambursabilă", a menţionat Lup.

Deşi OTIMMC Cluj a accelerat procedura de semnatre a contractelor de AFN în săptămâna trecută, cât timp instituţia este în grevă nu vor putea fi făcute plăţile efectiv, a subliniat Cosmina Vâlcu, evaluator de proiecte în cadrul Oficiului din Cluj, angajată din 2011. "Este deranjantă discrepanţa între pregătire, experienţă şi salariu. Am terminat facultate şi în plus mi s-a cerut şi experienţă 6 ani şi 6 luni la anagajare, dar dar ajungi să câştigi mai mult ca vânzătoare în mall", subliniază femeia, absolventă a două Facltăţi, Business şi Sociologie, plus un master.