monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un pui de urs se plimba nestingherit prin Sibiu. Animalul a fost tranchilizat şi dus la Zărneşti

Panică printre sibieni! Dis de dimineaţă, oamenii au sunat alarmaţi la 112 pentru că, în drum spre serviciu, s-au întâlnit cu ursul.

Un pui de urs se plimba nestingherit prin Sibiu. Animalul a fost tranchilizat şi dus la Zărneşti

Cum telefoanele în dispecerat nu conteneau, s-a crezut că este vorba de doi urşi: unul care se plimba pe strada Abatorului şi altul în zona podului din Vasile Aaron. Când totul s-a liniştit, s-a ajuns la concluzia că este vorba de un singur urs, care, speriat, s-a aciuat în pivniţa unui gospodar de pe strada Moara de Scoarţă. Aici s-au reunit toate echipele de intervenţie: pompieri, poliţie, poliţie locală, veterinari etc, scrie tribuna.ro. Toate pentru un pui de urs care nu cântărea mai mult de 40 – 50 de kilograme şi era foarte speriat. Se pare că animalul s-ar fi rătăcit de mama ursoiacă şi ar fi coborât din zona împădurită din Guşteriţa. Animalul, spun veterinarii, nu are mai mult de 5 – 6 luni.

Puiul de urs a fost tranchilizat şi apoi dus la Zărneşti, la sanctuarul pentru urşi.

Etichete: sibiu urs