monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât de mult au contat festivalurile din Cluj pentru traficul de pe Aeroportul “Avram Iancu”?

Cererea de bilete de avion pe rutele interne a crescut în ultimul an cu aproximativ 200%, evoluţie susţinută de creşterea numărului de zboruri, apariţiei zborurilor low cost între câteva oraşe mari din România, dar şi numărului tot mai mare de români care participă la evenimentele organizate în ţara.

Astfel, există oraşe din România spre care sunt şanse foarte mari să fie mai avantajoasă o călătorie cu avionul decât cu trenul, arată un studiu realizat de vola.ro, informează zf.ro. 

Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi sunt cele mai solicitate destinaţii interne, cu plecare din Bucureşti.


Dacă până în urmă cu 3 ani, Timişoara conducea indubitabil la acest capitol, în ultimii 3 ani Cluj-Napoca a crescut atât ca număr de zboruri cât şi ca cerere din partea turiştilor.
În cazul Clujului, un rol esenţial l-au jucat evenimentele organizate, dintre care cel mai mult s-a remarcat Untold, perioadă în care majoritatea zborurilor cu plecare din Bucureşti spre Cluj au fost pline.

Preţul unui bilet de avion pe o rută internă începe de la 17 euro (bilet de avion dus-întors pe ruta Bucureşti – Cluj-Napoca) şi poate ajunge până la 195 euro (Bucureşti-Oradea).
Ca o paralelă, o călătorie cu trenul Cluj – Bucureşti costă 17,7 euro. Viteza de deplasare, însă, diferă foarte mult: cu trenul durează 13 ore şi 30 de minute, iar cu avionul aproximativ o oră.
Astfel, putem vorbi despre preţuri cu până la 90% mai mici decât tarifele practicate în urmă cu 5 ani, la biletele de avion pentru rute interne., spune reprezentanţii Vola.


Ca urmare a scăderii preţurilor biletelor de avion, cele mai multe solicitări pentru rutele interne au venit în acest an în luna august şi septembrie, iar cea mai puţin solicitată lună a fost februarie.

Dacă în cazul biletelor de avion spre destinaţii din afara ţării, turiştii încearcă să rezerve cât mai din timp, media fiind de 6 săptămâni, în cazul biletelor de avion spre destinaţii interne, cele mai multe rezervări se fac în aceeaşi luna cu data plecării, chiar şi cu o săptămână înainte de plecare.


„Spre deosebire de acum 3 ani, zborurile interne nu mai sunt accesibile doar oamenilor de afaceri şi celor care se deplasează în interes de serviciu. Zborurile interne sunt alese acum şi de către tinerii care merg să îşi viziteze părinţii, care merg la evenimente şi festivaluri, de cupluri sau de grupuri de prieteni care pleacă într-un city break în ţară”, a declarat Daniel Truică, CEO Vola.ro.

În acelaşi timp, dacă în urmă cu 5 ani, operatorii de zboruri interne cumulau 2000 de locuri pe săptămână, astăzi operatorii pun la dispoziţie săptămânal între 3000 şi 4000 de locuri cu plecare din Bucureşti spre Cluj, Iaşi şi Timişoara.