monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Autostrada Sibiu-Orăştie, sectorul „surpat” Cunţa-Sălişte, a fost redeschisă – GALERIE FOTO

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutierte (CNAIR) anunţă într-un comunicat că lucrările de reconstrucţie de pe lotul III Orăştie-Sibiu au fost finalizate.

Duminică, 9 octombrie, Comisia de Inspecţie Tehnică, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, au inspectat lucrările executate pe sectorul cuprins între km 60+500 – km 60+600. De asemenea au fost vizitate şi analizate şi celalalte puncte remediate de pe lotul III. În urma vizualizării şi analizării calităţii lucrărilor, Comisia a constatat că „sunt îndeplinite condiţiile necesare deschiderii traficului rutier în deplină siguranţă”.

Comisia a constatat că lucrările efectuate corespund din punct de vedere tehnic şi calitativ respectând reglementările în vigoare. De asemenea, având în vedere problemele identificate în execuţia acestui lot de către antreprenorul cu care a fost reziliat contractul, Compania a decis expertizarea întregului lot III Orăştie-Sibiu. În prezent procedura de achiziţie a expertizei este în desfăşurare.


„În consecinţă, începând de astăzi, 10 octombrie 2016, la ora 14.00, traficul va fi reluat, fără restricţii, cu respectarea Codului Rutier”, arată oficialităţile.