Şapte lucruri interesante pe care le-a spus Mircea Cărtărescu la Cluj

Cortul din Piaţa Unirii unde a fost amenajată zona lounge a fost plin ochi, cei care au întârziat cu greu şi-au mai putut găsi un loc în mulţime. Chiar dacă nu au mai putut intra, cei care au vrut să îl asculte pe Cărtărescu au putut face acest lucru şi de afară unde au fost montate boxe. Mircea Cărtărescu a vorbit mult, timp de mai bine de o oră, a răspuns şi întrebărilor publicului, iar la final a dat autografe. Mare parte din cei veniţi să îl vadă şi să îl asculte au avut şi o carte de-a sa cu ei.

Cărtărescu a vorbit despre scriitori, despre cititori, despre infinit, despre critica literară şi despre multe altele. Iată şapte lucruri interesante pe care Mircea Cărtărescu le-a spus la Cluj, la întâlnirea cu publicul:

1.Publicarea este un lucru esenţial pentru scriitori. Nefericiţii scriu pentru a nu fi publicaţi niciodată, cei fericiţi, deşi trec prin aceleaşi chinuri au măcar această consolare pe care o avem cu toţii cei care trăim din scris într-un anumit sens al cuvântului. Nu trăim din scris, financiar, dar nu putem trăi fără scris. Eu cred că nu există mari scriitori şi mici scriitori. Nu există decât două categorii de scriitori: adevăraţi şi neadevăraţi. Dacă pentru mine un scriitor este adevărat, nu mai există ierarhii, eu nu mai pot să ierarhizez între doi scriitori pe care îi simt ca fiind adevăraţi. Ei sunt la fel.

2.Literatura este pentru cititori. Cititorul a fost eroul literaturii întotdeauna. De ce spun acest lucru? Pentru că toţi actorii din jocul literaturii sunt cititori. Editorul este un cititor, criticul literar este un cititor, scriitorul însuşi este un cititor.

3.Adevăraţii scriitori sunt cei mai buni cititori ai propriilor texte. În momentul în care îţi citeşti textul şi nu te înşeli, nu crezi că textul că este prost, atunci poţi să fii şi un scriitor adevărat. Dacă nu ştii să citeşti nu poţi să scrii. 

4.Ultima mea carte (Solenoid – n.r.) este pentru mine o mare binecuvântare şi un mare blestem. Este o mare binecuvântare pentru că este ceva ca la vârsta de 60 de ani să mai poţi publica o carte care să te reprezinte. Este aproape un miracol. Scriitorii sunt şi ei asemenea atleţilor. La un moment dat maşinăria umană se anchilozează.

5.Nu ştiu ce va urma. Acum nu am niciun fel de idee despre cartea care mi se va mai da de scris mai departe. Eu sper ca ea să mi se mai dea de scris. Am câteva proiecte care nu mă satisfac şi pe care nu le-am început şi aştept cu acea răbdare pe care Kafka o considera cea mai înaltă calitate a omului.

Cum putem atinge infinitul:

6.Avem o foaie de hârtie şi o îndoim, apoi o îndoim încă o dată şi o îndoim încă o dată. Întrebarea este de câte îndoituri este nevoie pentru a ajunge până la Lună? Răspunsul este de 50 de îndoiri. Ni se pare incredibil că o foaie atât de subţire împăturită de 50 de ori poate să fie aşa...un mic steag. De fapt noi ne socotim puterea extraordinară a multiplicării cu doi sau a ridicării la pătrat care este ceva şi mai uluitor. Imediat ajungem la infinit.

O altă metodă să ajungi la infinit:

7. Desenăm o spirală asimptotică pe hârtie. Pe pagina noastră încap trei cercuri, dar al patrulea cerc încape în camera noastră, al cincilea cerc încape în cartierul nostru, al şaselea cerc încape în oraşul nostru, al şaptelea cerc este deja pe circumferinţa Pământului, al optulea cerc este...nu ştiu...Până la urmă ajungem cu al zecelea cerc la Alpha Centauri sau cine mai ştie unde. Şi în construirea cărţii mele am folosit pe larg această idee, că se poate ajunge de la ceva numărabil la ceva uluitor, mistic şi nenumărat în câţiva paşi simpli.