Actualitate
Apple a stârnit furia IT-iştilor după ce a eliminat o aplicaţie concepută de un român
Apple a eliminat Dash, o aplicaţie cunoscută pentru programatorii IT şi de asemenea a şters contul dezvoltatorului acesteia, potrivit Business Insider.
Dash a fost concepută de românul Bogdan Popescu, pentru sistemele iOS şi Mac în urmă cu câţiva ani şi le permitea utilizatorilor să găsească şi să introducă fragmente de cod pe care le folosesc în mod frecvent, informează Mediafax.
Eliminarea acesteia din AppStore a produs un val de nemulţumiri în rândul programatorilor, mai ales pentru că la început Apple nu a dezvăluit dezvoltatorului acesteia, Bogdan Popescu, motivul pentru care aplicaţia a fost interzisă sau de ce contul său a fost închis.
Ulterior, Apple declarat că există probe conform cărora Bogdan Popescu ar fi intervenit în felul în care oamenii oferă recenzii aplicaţiei, întrucât majoritatea acestora sunt pozitive.
„În urmă cu câteva ore am primit o notificare pe e-mail de la Apple, prin care mi s-a spus că mi-a fost închis contul ca urmare a unui comportament fraudulos. Când am întrebat de ce, iniţial cei de la Apple mi-au spus că nu-mi pot oferi mai multe detalii. Apoi mi-au spus că au dovezi care arată că aş fi manipulat procesul prin care aplicaţia primeşte recenzii. N-am făcut aşa ceva niciodată. Decizia Apple este definitivă şi nu poate fi conetstată”, a spus Bogdan Popescu.
Aplicaţia Dash a primit foarte multe recenzii pozitive, fiind apreciată foarte mult de programatori, care au postat mesaje de susţinere pentru Dash: „Chiar îmi place Dash. Sper să fie rezolvată situaţia”.
În acest timp, fondatorul aplicaţiei, Bogdan Popescu poate distribui şi poate face actualizări pentru versiunea Mac pe propriul său site. El a mai spus într-un tweet că se gândeşte să facă versiunea iOS „open source”, ceea ce înseamnă că oricine ar putea folosi codurile respective şi chiar ar putea să o distribuie gratuit pe site-uri precum Github.