monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Românii ar putea ajunge fără viză în Canada mult mai repede. Negocierile sunt în desfășurare

Guvernul României vrea eliminarea vizelor pentru românii care călătoresc în Canada în 2017, nu etapizat până în 2018, aşa cum a propus partea canadiană, au declarat în exclusivitate surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

Surse guvernamentale afirmă că autoritaţile canadiene au informat deja autorităţile române despre intenţia de ridicare a vizelor pentru cetăţenii români.

''Această intenţie a fost exprimată încă din vară după vizita premierului Dacian Cioloş la Ottawa, care de altfel a şi iniţiat discuţiile privitoare de ridicarea vizelor cu premierul Justin Trudeau. Decizia luată de canadieni şi datele pe care le-a comunicat Guvernul bulgar au fost, de altfel, propuse şi României, în cadrul unei convorbiri telefonice avută ieri (joi - n.r.) între premierul român şi Justin Trudeau, înainte ca premierul Canadei să comunice cu guvernul de la Sofia'', au declarat surse din interiorul Executivului de la Bucureşti pentru sursa citată.


Potrivit acestora, România are însă aşteptări mai mari, în sensul obţinerii unei date ferme în 2017.

''Negocierea, din punctul de vedere al părţii române, nu s-a terminat încă, fiind în desfăşurare discuţii care privesc momentul şi calendarul complet al eliminării vizelor pentru români'', au mai adăugat sursele.


Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit în septembrie la New York cu omologul său canadian, Justin Trudeau, cei doi apreciind că există perspective bune pentru ridicarea vizelor pentru românii care merg în Canada într-un viitor apropiat.

''Cei doi premieri au discutat despre liberalizarea vizelor pentru cetăţenii români, constatând că există perspective bune pentru ridicarea vizelor într-un viitor apropiat. De asemenea, au discutat şi despre contribuţia Canadei la operaţionalizarea deciziilor luate la summitul de la Varşovia cu privire la flancul estic al NATO de la Marea Neagră'', declara purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Etichete: canada romani viza