monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Chioşcul amplasat ilegal pe Aleea Stadion a dispărut. Poliţia Locală nu s-a deranjat să afle cine este proprietarul gheretei

La câteva ore după ce Monitorul de Cluj a relatat despre apariţia unui chioş pe Aleea Stadion care ar funcţiona ilegal, fără autorizaţii şi fără ca cineva din Primăria Cluj să se sesizeze, în zonă şi-a făcut apariţia însuşi Emil Boc care a ordonat ridicarea construcţiei.

Comercianţii de pe Aleea Stadionului au reclamat faptul că în zonă ar fi fost amplasat abuziv un chioşc care bloca accesul spre una dintre aleile care duc la stadion. Chioşcul ar fi rămas acolo săptămâni bune după terminarea festivalului Untold. Imediat după apariţia articolului, responsabilii din Primărie l-au somat pe proprietarul chioşcului să îl ridice în 24 de ore.

“Este foarte important să constatăm că multe din problemele în care este implicată Primăria sunt de fapt datorate incapacităţii, iresponsabilităţii şi, considerăm noi, chiar corupţiei multora dintre funcţionarii care activează acolo. După ce l-au somat să îşi ridice chioşcul în 24 de ore cei din Primărie au uitat întâmplător sau nu să ridice chioşcul cu pricina. Tot întâmplător, după vreo patru zile de la somaţie, la adăpostul nopţii, proprietarul chioşcului cu pricina anunţat de cine ştie cine, că doar Primăria nu putea să-l anunţe fiindca aşa cum declara nu ştie cine este şi de aceea nu-l putea nici amenda, a apărut, a strâns chioşcul şi s-a făcut nevăzut. Asta în timp ce comercianţii se rugau la telefon de funcţionarul de serviciu al Poliţiei Locale să trimită măcar un echipaj care să-l identifice pe responsabil. Mai ciudat era că angajatul Poliţiei Locale parcă era cu lecţia învăţată, şi insista pe un ton agresiv că nu are de ce să identifice Poliţia Locală pe nimeni, că obiectivul era ca proprietarul să-şi ridice chioşcul, şi că ei nu sunt interesaţi să identifice pe nimeni şi cu atât mai puţin să-l tragă la răspundere, deci să-i aplice legea unuia care s-a jucat cu drepturile cetăţenilor din Cluj în general. Oare este vreun fir care îl leagă pe responsabil de anumiţi funcţionari din Primărie, aşa cum el însuşi se lăuda, şi interesul era să se termine totul aici, fără mai mult zgomot?”, se întreabă comercianţii care au rămas acolo.


Aceştia mai spun că “namila de chioşc a fost trântită abuziv, intenţionat şi cu scopul de a deranja activitatea celorlalţi comercianţi, împiedicându-ne aprovizionarea şi accesul la chioşcuri”.