monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cercetătorii străini au descoperit o adevărată „comoară” într-o comună din Cluj şi au dat năvală: „Ceea ce aveţi voi aici e excepţional şi pe cale de dispariţie" - GALERIE FOTO - VIDEO

Zilele acestea, o comună din judeţul Cluj a atras ca un magnet cercetători din opt ţări din Europa care au venit să descopere secretele unui loc neatins de civilizaţie.

Sursa foto: blog.mvmocanu.com

32 de cercetători din 8 ţări din Europa au venit astăzi la Vultureni pentru a vedea ceea ce la ei acasă este pe cale de dispariţie: fluturi, plante rare sau diverse insecte. Practic – natura – cum a lăsat-o Dumnezeu. „Este ceva excepţional”, crede un cercetător neamţ. „Astfel de locuri sunt foarte rare şi în centrul Europei mai sunt doar câteva”, consideră germanul.

Mai mulţi cercetători, personalităţi în domeniul protecţiei naturii şi ecologiei culturale, din mai multe ţări europene, printre care Elveţia, Spania, Germania, Franţa sau Bulgaria au vizitat localitatea Vultureni, cunoscută pentru biodiversitatea de care se bucură.


Ei au rămas uimiţi când au văzut în realitate că ce auzeau şi citeau prin articole ştiinţifice despre natura virgină din Transilvania chiar există.

„România, respectiv Transilvania, are cu siguranţă cele mai bine conservate peisaje culturale din Europa la ora actuală. Workshopul pe care l-am organizat se află în aceste zile la Vultureni, unde datorită foartei bune colaborări pe care o avem cu primarul de aici şi comunitatea locală de aici ne-am putut da seama în ultimii trei-patru ani de valoarea naturală ecologică şi socioculturală a acestei zone. Ca să dovedim Europei prin cuvintele altora, adică ambasadorii noştri să fie aceşti străini, am adus din cele 8 ţări reprezentanţi la acest workshop. Ei se vor lămuri şi vor vedea cu ochii lor ceea ce noi le spunem de câţiva ani încoace că la noi în Transilvania ceea ce doresc ei să conserve în întreaga Europă există pe viu. Şi nu trebuie să investim bani ca să ne reîntoarcem la formele acelea culturale, naturale, sănătoase pentru umanitate, noi le avem încă reale. I-am adus aici pentru că se conservă probabil cel mai frumos peisaj cultural natural din Europa”, a spus profesorul universitar dr. Laszlo Rakosy, de la Facultatea de Biologie şi Geologie, Departamentul de Ecologie.


Cercetătorii străini, uimiţi de ce avem noi

Martin Wiemers, cercetător la UFZ – Helmholtz Centre for Enviromental Research (n.red.: centru de cercetare a mediului) din Halle din Germania a rămas profund impresionat de biodiversitatea din Vultureni.

„Este foarte uimitor locul. Este foarte multă diversitate. Pentru mine, spre exemplu, eu sunt specialist în domeniul fluturilor. Aici este o zonă cu o foarte mare biodiversitate. Este ceva excepţional. Pentru noi, chiar am vorbit împreună cu colegii mei, ceea ce aveţi voi aici era ceva comun în Europa. Dar acum astfel de locuri sunt foarte rare şi practic în centrul Europei sunt doar câteva în care mai există aşa ceva. Din păcate, anumite specii dispar sau sunt pe cale de dispariţie pentru că zone ca acestea sunt tot mai mici. Ceea ce este aici se datorează totul managementului la scară mică, nu prea intens, numai tradiţional, fără substanţe artificiale. Sunt îngrijorat că astfel de medii ar putea să dispară, chiar au început să dispară, şi am putea să pierdem această biodiversitate. Sper ca oamenii să aprecieze astfel de locuri şi să le susţină”, a spus  Martin Wiemers.


Promovează turismul rural. Şi au reuşit

Locuitorii comunei încearcă să promoveze un altfel de turism. Nu cel obişnuit, ci unul de tip nou: turismul rural. Primarul Vultureniului susţine că de când a deschis Centrul de Informare Turistică în comună în luna aprilie a acestui an numărul turiştilor este în creştere.

„Noi ceea ce vrem să punem în valoare este zona şi frumuseţile naturale. Facem parte din zona din sit Natura 2000. Vrem să promovăm un alt tip de turism. Cine doreşte să vadă cum zboară o pasăre, cum se rupe o creangă, cum cresc încă în mod tradiţional animalele în zona noastră, cum trece o căruţă pe stradă, deci vrem să ne întoarcem la natură şi la ce a lăsat Dumnezeu pe aceaste meleaguri şi peste această zonă natura aşa cum este ea. Am creionat nişte trasee, iar cine vine la Centrul de Informare Turistică poate să le vadă şi va fi îndrumat: fie spre o peşteră, fie o pădure, fie o zonă liberă de betoane şi de ceea ce înţelegem noi că este civilizaţie. De când am deschis acest punct de informare turistică am avut nenumăraţi vizitatori. Sunt tineri de la oraş, unii vin cu bicicletele, alţii vin cu maşinile, şi le place să viziteze zona noastră”, spune primarul comunei Vultureni, Eugen Mureşan.


Promovarea localităţii a şi dat rezultate. O importantă companie de IT din Cluj-Napoca s-a arătat interesată de zonă. A venit cu un întreg departament şi a plantat pomi pe o parcelă oferită de Primărie.

„Am fost deosebit de încântat când într-o sâmbătă toată localitatea a prins viaţă. Ei au plantat pomii, noi le-am oferit teren. Noi le-am făcut lor o ofertă ca din suprafaţa de teren care este deţinută de Primărie să le închiriem o suprafaţă în care ei să-şi poată petrece timpul liber şi să o amenajeze aşa cum cred ei, respectând regulile de agromediu. Ei vin acum în continuare. Colaborăm bine cu ei. Ba mai mult decât atât au ajutat şi familii nevoiaşe din comună. Au construit locuinţe pentru o familie cu mai mulţi copii. Într-un cuvânt acest tip de turism pe care vrem noi să-l promovăm are succes şi se găsesc oameni care răspund la chemările noastre. Este un turism rural. Noi nu ne putem mândri cu monumente prea multe, cu hoteluri, cu gresie, cu faianţă sau cu alte minuni, ne putem mândri cu ceea ce a lăsat Dumnezeu pe aceste plaiuri, cu frumuseţea naturii, şi asta încercăm să scoatem în evidenţă”, a precizat Eugen Mureşan.


De asemenea, o familie tânără şi-a cumpărat 35 de hectare de teren în Vultureni şi s-au mutat de la oraş la ţară. Familia Gozman încearcă în acest fel să reînnoade modul de viaţă pe care l-au avut bunicii lor, dar folosind tehnologia din zilele noastre. „Le-a plăcut natura, mediul în care se trăieşte şi frumuseţea în care se trăieşte. Ei îndeamnă pe internet şi alţi tineri şi promovează modul de viaţă pe care l-au avut bunicii şi părinţii noştri”, a concluzionat primarul .

Noi avem ce occidentalii nu au: natura virgină

Profesorul Laszlo Rakosy de la Departamentul de Ecologie susţine că în ţările din fostul bloc sovietic este nevoie de puţină educaţie pentru că noi avem ceea ce ţările occidentale nu au: natura adevărată, neatinsă încă de civilizaţie.

„La noi în ţară, ca şi în aproape în toaţe ţările din fostul bloc sovietic, este nevoie de un pic de culturalizare spre această direcţie. Oamenii încă nu sunt conştienţi de bogăţiile pe care le au lângă ei, în jurul lor. Toţi ne uităm acum spre marile capitale sau locurile cunoscute din punct de vedere turistic, care sunt renumite din punct de vedere turistic. Dar ştim şi acest lucru că turismul are un reviriment (n.red.: schimbare bruscă în bine; înviorare). În ultimii zece ani foarte mulţi oameni şi din ce în ce mai mulţi turişti din Europa, dar şi din Statele Unite sau din Japonia se orientează nu spre atracţiile cum ar fi Paris, Londra sau Tokyo, ci vin spre turismul acesta apropiat spre natură. Iar România are cu siguranţă cel mai mare potenţial, din Europa cel puţin, pentru acest tip de turism. În plus avem siguranţa şi liniştea. Peisajele noastre şi societatea noastră nu este tulburată de ameninţări teroriste. Din ce în ce mai multă lume din exterior va veni să vadă, să simtă şi să guste acest tip de turism rural, ecologic şi sănătos. Iar pentru locuitorii noştri din oraşele şi comunele noastre este nevoie de puţină educaţie”, a precizat  Rakosy.

Cercetătorul german Martin Wiemers îi dă dreptate profesorului.

„În vest oamenii sunt separaţi de natură şi trăiesc în oraşe şi vor să aibă totul, dar nu văd de unde se trag. Aici este o conexiune mai bună între oameni şi natură. Şi acest centru este minunat. Oamenii cunosc doar animalele mari şi nu mai văd animăluţele micuţe sau plantele. Aici există aşa ceva”, a spus Martin Wiemers, cercetător la UFZ – Helmholtz Centre for Enviromental Research (Centru de cercetare a mediului) din Halle din Germania.

„Regiunea se dezvoltă”

Acest tip de turism rural este într-o continuă dezvoltare în Transilvania, iar localnicii au început să înveţe că nu trebuie să ai cine ştie ce atracţii turistice, ci că şi simplitatea vieţii curate de la ţară poate fi atractivă dacă este promovată eficient.

„Fiecare om, copil, adult sau vârstnic, să poată să înţeleagă şi să înveţe că acest tip de turism aduce ceva. Adică să poţi să guşti un produs natural, să poţi culege frăguţele din poiana din jurul satului, să vezi bivolii scăldându-se într-o baltă şi apoi să mănânci mozzarella făcută în comuna Vultureni. Laptele acesta este de o calitate excepţională şi am dovedit acest lucru deja în satele din sudul Transilvaniei de vreo zece ani. Regiunea se dezvoltă. Este deschisă spre turism iar turiştii din Europa cunosc aceste zone”, a spus profesorul universitar dr. Laszlo Rakosy, de la Facultatea de Biologie şi Geologie, Departamentul de Ecologie.

Acum doi ani de zile Vultureniul a împlinit 700 de ani de atestare documentară. În localitate există şi un muzeu în care sunt exponate foarte diverse, începând de la portul popular din zonă sau unelte tradiţionale folosite de ţărani.