Actualitate
Peste 30.000 de pelerini la slujba de Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului
Peste 30.000 de pelerini au asistat luni, la Mănăstirea Nicula (Cluj), la Liturghia oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei.
Aproape 200 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală din partea medicilor de la SMURD şi Ambulanţă în timpul pelerinajului de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, majoritatea pentru dureri de cap sau dureri abdominale.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, Cătălin Uţă, a declarat, luni, la finalul slujbei de Liturghie de la Mănăstirea Nicula, că s-a intervenit şi în câteva cazuri de persoane care au fost tratate pentru escoriaţii, după ce au înconjurat în coate şi genunchi bisericuţa de lemn din curtea mănăstirii, scrie Mediafax.
"Am intervenit la circa 110 cazuri, în acest an predominând durerile de cap şi cele abdominale, provocate de diferite cauze. Persoanele care au solicitat asistenţă medicală au fost tratate pe loc, dar am avut şi patru cazuri de pacienţi care au fost transportaţi la spital pentru investigaţii ulterioare, dintre care un bărbat cu infarct. Am avut şi câteva cazuri de persoane tratate pentru escoriaţii după ce au înconjurat în coate şi genunchi bisericuţa de lemn din curtea Mănăstirii Nicula”, a spus Uţă.
Reprezentanţii SMURD au declarat, la rândul lor, că au acordat asistenţă medicală în 76 de cazuri, tot pentru dureri de cap şi abdominale, şi leşinuri, două persoane fiind trimise la spital.
Pelerinii au sosit încă de duminică la Mănăstirea Nicula, iar unii au înconjurat în coate şi genunchi bisericuţa din lemn din curtea mănăstirii.
În cursul nopţii de duminică spre luni, credincioşii, al căror număr a depăşit 50.000, s-au rugat la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria şi au cântat cântece religioase. Ei au stat pe pături şi în corturi amplasate pe dealul din jurul mănăstirii.
Icoana a fost scoasă în jurul orei 2.00 din biserică, iar preoţii şi credincioşii au înconjurat cu ea, de trei ori, biserica.
"Vin în fiecare an, cu mare drag, să mă rog la Sfânta Maria, să ne dea sănătate, să putem răzbi prin toate greutăţile pe care ni le dă viaţa. Am venit mai mulţi din satul Lăpuş, judeţul Maramureş, pe jos, conform tradiţiei. Am făcut aproape 100 de kilometri. Am plecat din sat vineri dimineaţă la ora 4”, a spus Dochia Dolha, reprezentanta unui grup de 80 de credincioşi din Lăpuş, cel mai tânăr având 14 ani, iar cel mai în vârstă 70 de ani.
Aceasta a adăugat că în ultimii ani a fost foarte bolnavă, iar rugăciunile la icoana de la Nicula au ajutat-o să se vindece.
"Vin la Mănăstirea Nicula drept mulţumire”, a spus Dolha.
La Nicula a ajuns, duminică, şi mitropolitul Clujului, IPS Andrei, care a condus o procesiune la care au participat sute de credincioşi, aceştia plecând pe jos din municipiului Gherla în jurul orei 16.
Slujba de Liturghie care are loc luni, în ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, şi la care asistă peste 30.000 de credincioşi, este oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei, care îi are alături pe PS Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, şi pe PS Ignatie Mureşeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei.
Călugării mănăstirii au pregătit, luni, pentru credincioşi peste 20.000 de sarmale şi zeci de mii de felii de cozonac.
Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au fost mobilizaţi pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la Mănăstirea Nicula, iar în curtea mănăstirii a fost amenajat de către ISU Cluj un punct medical avansat (cort de prim – ajutor) deservit de 16 pompieri, medici, paramedici-pompieri şi paramedici voluntari. De asemenea, două ambulanţe SMURD (terapie intensivă mobilă şi prim-ajutor) şi două de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Cluj, precum şi o autospecială de stingere a incendiilor vor asigura intervenţia la nevoie.
Icoana Maicii Domnului de la Nicula fost pictată în anul 1681 de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, judeţul Cluj, la cererea şi pe cheltuiala nobilului român Ioan Cupşa din Nicula, care a donat-o, ulterior, bisericii din sat. Icoana a fost pictată pe lemn de tei, are înălţimea de 86 de centimetri, lăţimea de 65 de centimentri, iar grosimea scândurii este de doi centimetri.
Primele atestări ale minunilor săvârşite de icoana Fecioarei Maria datează din februarie 1699, când icoana a început să lăcrimeze timp de trei săptămâni. De-a lungul timpului, reprezentanţii Mănăstirii Nicula au consemnat cazuri de persoane care sufereau de diverse boli şi care s-au vindecat după ce s-au rugat şi au atins icoana.