monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Motociclist rănit grav, după ce un şofer nu i-a acordat prioritate

Un accident rutier grav a avut loc luni, 25 iulie, pe strada Hațegului din municipiul Turda, soldat cu rănirea gravă a unei persoane şi avarierea a două vehicule.

„În 25 iulie, în jurul orei 22:00, un bărbat de 26 ani, din Turda, în timp ce conducea autoturismul pe strada Hațegului din Turda, ajuns în intersectia cu strada Calea Victoriei nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, a pătruns în intersecție și nu ar fi acordat prioritate motocicletei condusă de un bărbat de 43 ani, din Baia Mare, județul Maramureș, care circula pe strada Calea Victoriei”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Motocicleta a intrat în coliziune față-spate cu autoturismului și s-a răsturnat pe partea stângă, pe sensul de mers Câmpia-Turzii înspre centru Turda. Motociclistul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma accidentului acesta a fost rănit grav.


„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul savârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.