monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Reacţii la moartea actorului Radu Beligan. Vişan: Ca să mai apară cineva ca el sunt şanse, poate, peste un secol; Măniuţiu: Odată cu Radu Beligan dispare o epocă, cea a artiştilor fericiţi; Piersic: "Maestre Beligan, scumpul meu tată"

Radu Beligan a fost un stâlp al culturii româneşti, iar prin el tinerele generaţii erau legate, ca printr-un cordon ombilical, la cultura şi învăţăturile româneşti, consideră actorul clujean Dorel Vişan, pentru care pierderea marelui artist al scenei româneşti echivalează cu pierderea unei instituţii.

sursa foto adevarul.ro

“Ca să mai apară cineva ca el sunt şanse peste 100 de ani sau poate peste 400. Nici la Shakespeare deocamdată n-a apărut, nici la Goethe, cu toate că Germania face eforturi să stăpânească lumea. Deci astea sunt nişte fenomene. Maestrul Beligan a fost ca un cordon ombilical prin care s-a alimentat cu învăţături generaţiile tinere. S-a rupt acest cordon, nu ştiu dacă el se mai poate reface, decât printr-o altă naştere. Aici este problema. Deci a fost un model, o instituţie, nu doar un artist. Şi pierdem această instituţie şi nu ştiu dacă ştim să ne folosim de semnele pe care ni le-a lăsat, de seriozitatea lui, de cultura lui, de preocupările lui, de faptul că a murit ca şi copacii, în picioare, de dăruirea şi de religia pe care a format-o şi în care a crezut, religia teatrului şi a culturii româneşti. Atât pot să vă spun, restul...sunt încă sub o stare specială, pentru că l-am cunoscut foarte bine şi nu mai am cu cine să-l înlocuiesc ... pentru totdeauna”, a spus Dorel Vişan.

În opinia acestuia, moştenirea lui Radu Beligan rămâne, dar în altă lume decât cea în care a fost creată, într-o lume în care cultura are alte date şi altă semnificaţie decât avea când a trăit el şi când s-a format 'în acea generaţie extraordinară, care s-a numit de aur'.


„Deci atunci cultura era una din condiţiile de formare a omului. Acum trăim într-o lume în care cultura nu mai are aceeaşi semnificaţie”, a spus actorul clujean.

El a povestit că de la Radu Beligan a învăţat „tot”, ca om şi ca artist, dar mai cu seamă statornicia.


„De la el se învăţa statornicia acestei exersări a vocaţiei de teatru, care nu este o meserie, este exersarea unei vocaţii. De la el se învăţa statornicia, adică tot ce era regulă de bază, cu drepturi şi cu obligaţii, cu cele două coloane, că noi suntem obişnuiţi numai cu o coloană, numai cu drepturi, dar e bine dacă poţi controla şi obligaţiile. Asta a fost maestrul Beligan, o instituţie, un om deosebit şi un om greu de înlocuit”, a mai spus Dorel Vişan.

Regizorul clujean Mihai Măniuţiu consideră că odată cu moartea actorului Radu Beligan se încheie „o epocă a actorilor fericiţi” şi îşi reaminteşte cum cum l-au încurajat, pe vremea când era foarte tânăr, aprecierile pe care maestrul i le-a spus după premiera spectacolului „Richard II”.


„Ca o amintire, ştiu că a venit la premiera cu Richard II, la Teatrul Naţional, şi atunci am stat de vorbă mai mult. Eram şi cu Marcel Iureş, cu Oana Pelea, acum un număr de ani. Şi atunci el a spus: 'dumneavoastră trebuie să faceţi foarte mult Shakespeare pentru că spectacolul este remarcabil'. Venind din partea unui actor şi gânditor shakespearian, cum a fost Radu Beligan, a fost un foarte mare elogiu pentru tânărul regizor care eram atunci”, îşi aminteşte Măniuţiu.

În viziunea regizorului, odată cu moartea actorului Radu Beligan se încheie „o epocă a actorilor fericiţi”.


„Dispare o legendă vie a Teatrului Românesc, fără să moară, în acelaşi timp, pentru că legenda va fi în continuare cu noi. Radu Beligan a fost un mare artist, un mare interpret shakespearian şi, între altele, un mare artist al propriei sale vieţi. Adică, ce vreau să spun este că am cunoscut rareori artişti atât de fericiţi şi împliniţi ca el. Deci acum dispare o întreagă epocă, epoca artiştilor fericiţi, odată cu Radu Beligan, pentru că el a fost un mare artist fericit. Acesta mi se pare lucrul cel mai extraordinar la el. În întreaga sa viaţă, el a fost fericit făcând ceea ce face şi ştiţi şi legenda pe care tot el a lansat-o, în care spunea că îşi doreşte să moară pe scenă, într-un fel, asta s-a şi întâmplat, a murit pe marea scenă a lumii, cu demnitate, cu decenţă şi ca un foarte, foarte mare artist”, a afirmat Mihai Măniuţiu.

Actorul Florin Piersic a adus un elogiu emoţionant şi plin de recunoştinţă lui Radu Beligan, care a decedat, miercuri, la Spitalul Elias din Bucureşti, la vârsta de 97 de ani, declarând că îi "lăcrimează sufletul şi mintea", resimţind decesul actorului ca pe moartea unui părinte.


Florin Piersic, vizibil afectat de decesul lui Radu Beligan, a declarat că deşi obişnuit cu veşti de acest fel, "niciuna nu m-a lovit mai tare decât zborul maestrului Radu Beligan":

„Ştiu că mă înţelegeţi. Am primit din păcate în ultimii ani multe asemenea veşti despre parteneri, prieteni, colegi de şcoală sau de teatru care au plecat undeva în stele cum îmi place mie să spun, dar niciuna nu m-a lovit mai tare decât zborul maestrului Radu Beligan. Dacă vreţi să ştiţi cum mă simt, vă spun. Îmi lăcrimează sufletul şi mintea aşa cum fiecare om suferă atunci când pierde, vă rog să fiţi atenţi: un părinte. Aşa cum regizorul Alexandru Finţi a fost părintele meu, pot să zic spiritual, Radu Beligan a fost un al doilea tată al meu, în familia mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, Caragiale.”, a exprimat actorul.

Florin Piersic a vorbit despre relaţia sa apropiată cu Radu Beligan, exprimându-şi recunoştinţa şi preţuirea pentru actorul român care l-a propus să joace în distribuţia filmului "Ciulinii Bărăganului", regizat de Louis Daquin şi Gheorghe Vitanidis, precum şi pentru faptul că l-a încurajat să nu părăsească scena de teatru: „Maestre Beligan, meştere, cum le place colegilor mei să vă spună, scumpul meu tată al doilea. Eu, cum îmi ziceaţi Florinel, Florinel al dumneavoastră, vreau să vă spun că vă sunt recunoscător pentru că aţi crezut în mine. Când eram un puşti, abia ieşisem de pe poarta Institutului, m-aţi propus în distribuţia «Ciulinilor Bărăganului» şi datorită dumneavoastră am avut şansa de a-i vedea la Cannes pe cei mai mari artişti ai lumii. Vă sunt recunoscător pentru că mi-aţi urmărit îndeaproape drumul meu artistic şi m-aţi încurajat. Vă sunt recunoscător că aţi dorit cu tărie să mă întorc în teatru şi aţi provocat-o oferindu-mi rolul minunat din piesa «Străini în noapte».”

Nu în ultimul rând, Florin Piersic a exprimat: „În sfârşit, maestre, vă sunt recunoscător pentru că m-aţi iubit şi la fel de tare vă iubesc şi eu pe dumneavoastră. Eu sunt sigur că aţi simţit asta. De astăzi sunt mai singur pe lume şi mai trist”, a conchis actorul.

Actorul Radu Beligan a murit miercuri, la Spitalul Elias, în jurul orei 13.00, la vârsta de 97 de ani, au confirmat reprezentanţii spitalului. El a fost cel mai longeviv actor aflat încă în activitate pe scena de teatru.

Actorul Radu Beligan a fost internat vineri la Spitalul Elias.

"Pacientul se afla într-o stare de degradare biologică în contextul vârstei avansate. Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă cu supravegherea şi controlul funcţiilor vitale, cât şi confortul fizic şi psihic adecvat situaţiei date. Decesul a avut loc miercuri, 20 iulie, la ora 13.00, în urma unui stop cardio-respirator iresuscitabil", a declarat dr Dana Safta, directorul medical al Spitalului Elias.

Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie 1918, în comuna Galbeni, judeţul Bacău. Pe linie maternă era grec de origine, pe linie paternă, fiind urmaş al unuia dintre fraţii lui Ion Creangă. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Radu Beligan a interpretat - în peste şapte decenii - roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan şi universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.

A fost unul dintre discipolii actriţei Lucia Sturdza Bulandra şi al scriitorului Eugen Ionescu. Beligan este privit în general ca unul dintre numele majore ale teatrului românesc, cu un repertoriu complex, clasic şi modern. A jucat alături de actori importanţi, cu reprezentaţii atât în ţară cât şi în străinătate.

În 2013, a doua zi după ce şi-a sărbătorit cea de-a 95-a aniversare, imediat după spectacolul "Egoistul", jucat şi regizat de Radu Beligan la Teatrul Naţional Bucureşti, acesta a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

Radu Beligan are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. A fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, între anii 1961 şi 1969, şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, între 1969 şi 1990. Totodată, a fost profesor la Institutul de Teatru şi Film, între 1950 şi 1965, şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004, în semn de recunoaştere a activităţii sale în domeniul artei.

A fost decorat, printre altele, cu Ordinul "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti.

Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor - Piaţa Timpului, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti.

În februarie 2014, Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului, alături de actorul român în clasament regăsindu-se numeroase celebrităţi de toate vârstele, de la Hollywood, printre care Robert De Niro, Martin Scorsese, Clint Eastwood, Woody Allen, Judi Dench, Helen Mirren şi Angelina Jolie, potrivit site-ului american Business Insider.