monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cea mai mare şi mai veche competiţie de înot din România, organizată pe lacul Tarniţa

Peste 100 de concurenţi şi-au anunţat deja participarea la cea mai veche competiţie de înot în ape deschise din România şi cea mai mare din estul Europei, care are loc pe lacul Tarniţa.

sursa foto radiocluj.ro

Clubul Orca organizează luna aceasta a zecea ediţie a competiţiei de înot “Traversarea Tarniţei”, precum şi a treia ediţie a Triatlon Cluj.

„Traversarea Tarniţei este cea mai veche competiţie de înot în ape deschise din România şi aduce la start peste 150 de concurenţi, fiind astfel şi cea mai mare competiţie de acest gen din România şi din estul Europei. La cele două probe, 1.500 m şi 6.500 m, participă atât sportivi amatori, cât şi profesionişti, din România şi din străinătate”, au anunţat organizatorii printr-un comunicat.


Proba de 6.500 m va avea loc pe 30 iulie, cu startul la debarcader, în zona barajului, şi finish-ul în locul numit "coada lacului" Tarniţa.

La această probă anul trecut au participat peste 90 de înotători. Anul acesta, la aniversarea de 10 ani a acestei competiţii, organizatorii aşteaptă şi mai mulţi concurenţi la start.


Triatlon Cluj, ajuns la a treia ediţie, este până anul acesta singurul triatlon din judeţul Cluj. Probele sunt 1500 m înot, 30 km de ciclism MTB şi 9 km alergare. Concurenţii, amatori şi profesionişti, se pot înscrie atât la individual, pe echipe de doi sau trei participanţi sau la proba individuală de înot.

După ce concurenţii urcă pe pontonul mobil de la coada lacului Tarniţa ei sunt duşi la distanţa de 1500 m, de unde se dă startul.


„Astfel Triatlon Cluj este singura competiţie din România unde startul se dă în acest fel. Anul acesta, pe 31 iulie, aşteptăm peste 100 de concurenţi”, se arată în comunicat.

Potrivit organizatorilor, scopul acestor competiţii este acela de a promova înotul şi triatlonul ca sport de masă, de a promova un stil de viaţă sănătos şi turismul în zona lacului Tarniţa.


Înscrierile sunt deschise pe site atât la Traversarea Tarniţei, cât şi la Triatlon Cluj.

Articol scris de Emanuela Văscan