monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Inundaţii la Valea Drăganului – GALERIE FOTO

Precipitaţiile abundente de duminică după amiază au inundat peste 120 de gospodării din localitatea clujeană Valea Drăganului, comuna Poieni.

Sursa foto: Bianca Tămaş

Peste 120 de gospodării, subsoluri şi curţi au fost inundate, duminică, în localitatea Valea Drăganului, comuna Poieni, judeţul Cluj, în urma ploilor torenţiale căzute, apa depăşind pe anumite porţiuni o jumătate de metru.

Primarul comunei Poieni, Gheorghe Boca, a declarat, duminică, că au fost acoperite de ape şi circa 15 hectare de teren agricol.


”Au fost ploi torenţiale şi cred că au fost peste 120 de litri de apă pe metru pătrat, oamenii din sat spun că nu au văzut niciodată aşa ceva. Au fost afectate peste 120 de gospodării, curţi şi subsoluri ale caselor, iar în anumite porţiuni apa a depăşit o jumătate de metru şi a acoperit şi 15 hectare de teren agricol, de culturi. Avem patru străzi din sat acoperite de ape şi a fost afectat şi un drum judeţean, dar am reuşit să intervenim la timp astfel că se poate circula pe el. Şi un pârâu, Valea Lungii, a ieşit din matcă”, a spus edilul.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, duminică, la rândul său, că la faţa locului intervin pompierii Detaşamentului Huedin pentru evacuarea apei.


”A fost o viitură, s-a scurs apa venită de pe versanţi”, a spus Biriş.