monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Locuri de parcare, pe hârtie. În realitate, orașul e sufocat - GALERIE FOTO

Trotuarele sunt pline cu mașini parcate, în zona școlilor, circulația este dată peste cap în fiecare zi, parkingurile sunt ineficiente, locurile de parcare sunt prea puține. Așa arată realitatea din Cluj-Napoca, deși din birourile Primăriei lucrurile se văd altfel.

Așa arată în fiecare zi zona liceelor de pe Avram Iancu. Foto: Saul Pop

În 6 iunie, Emil Boc, proaspăt câștigător al alegerilor locale, declara la un post de radio local că va construi parkinguri noi și va rezolva problema traficului. Noi am atras atenția că primarul vine cu aceleași promisiuni la fiecare început de an, dar fără să le și ducă la îndeplinire. În ceea ce privește construirea de parkinguri noi, în mandatul 2012-2016, Emil Boc nu a construit niciun parking cap-coadă, ci a inaugurat două parkinguri, începute înainte de 2012, parkinguri care s-au ridicat într-o perioadă nefiresc de lungă pentru o astfel de investiție. Primăria Cluj-Napoca s-a obișnuit să lucreze cu firme falimentare din cauza cărora apar blocaje și prelungiri ale termenelor de finalizare a lucrărilor.

Ca urmare a materialului din 6 iunie, Biroul Mass-Media ne-a trimis precizarea că în ultimii patru ani, în Cluj-Napoca au fost create 4.000 de locuri de parcare. Am solicitat clarificări cu privire la cele 4.000 de locuri de parcare, mai precis cum a rezolvat Primăria problema locurilor de parcare de lângă școli, grădinițe, creșe și câte locuri de parcare au fost create în punctele aglomerate din oraș: piețe, hale agroalimentare din cartiere, Poliția Rutieră, Gara CFR etc. La două săptămâni de la solicitarea noastră scrisă, Primăria ne-a furnizat răspunsul.


Primăria se laudă cu parkingurile private

În Mănăștur, unul dintre cele mai aglomerate cartiere, reprezentanții Primăriei spun că “există 200 de locuri pe strada Primăverii, parcări care deservesc primăria de cartier, Biserica Ortodoxă şi Piața Agro Alimentară. Tot în acea zonă poate fi utilizat şi parking-ul Primăverii tarifat orar (34 locuri)”.

Potrivit reprezentanților autorităților locale, în Piaţa Mărăști, parcarea supraterană privată dispune de 250 locuri de parcare. În Piaţa Mihai Viteazu, Parkingul Leul are 425 de locuri; parcarea închisă cu bariere -74 locuri, iar parcările publice de pe străzile limitrofe- 207 locuri: Iașilor- 93 locuri, D. Francisc -16, Croitorilor – 34, Dacia – 24, Tipografiei – 40.


Locurile de parcare create de Primărie nu sunt suficiente, dovadă fiind mașinile parcate pe trotuare exact pe străzile pe care reprezentanții autorităților locale spun că au creat locuri de parcare. Foarte multe mașini sunt parcate pe “interzis”, afectează circulația autobuzelor și a pietonilor.

Mai mult, parkingurile din Mărăști și Piața Mihai Viteazu sunt private, nu au fost construite pe bani publici, ci de oameni de afaceri apropiați Primăriei.


Doar 38 de locuri în zona Poliției Rutiere

Un punct extrem de aglomerat din oraș este în cartierul Gheorgheni, în zona Poliției Rutiere și a Serviciului de Înmatriculări. În vecinătate funcționează și Secția 3 Poliție, Biroul de Ordine Publică. Există și Piața Hermes plus o biserică, alte surse de aglomerație. În această zonă, Primăria a creat 38 de locuri de parcare, total insuficiente pentru fluxul zilnic de mașini. “În zona Poliției Rutiere, există parcarea supraterană Băişoara care dispune de 38 de locuri tarifate orar”, se arată în răspunsul Primăriei.

Parkingul Băișoara din zona Poliției Rutiere este ineficient, nefolosit de multe ori de șoferii care preferă să parcheze lângă parking, cu toate că în parking există locuri libere.


Aglomerația permanentă din zona liceelor, nerezolvată

Despre haosul zilnic din trafic din zona liceelor de pe strada Avram Iancu, reprezentanții Primăriei spun că în zona centrală pot fi utilizate parcări publice cu tarifare orară. “Pentru Colegiul Naţional Avram Iancu, Colegiul Național Octavian Stroia, Colegiul Național George Coşbuc parcările publice de pe strada Avram Iancu (136 louri ), Baba Novac (77), Kogălniceanu (136), parcarea închisă cu bariere din Cipariu (100)”, precizează reprezentanții Primăriei.

În zona Colegiului Național George Coșbuc, în fiecare zi, când copiii încheie orele de curs, mașinile părinților sunt parcate pe trotuare și pe o bandă, încurcând astfel circulația și creând aglomerație.


Locurile de parcare create pe Baba Novac și Mihail Kogălniceanu sunt insuficiente, dovadă că aproape în permanență sunt pline, fiind parcate mașini și pe trotuare.

Și locurile din parkingul din Piața Cipariu nu sunt de ajuns, scene în care șoferii fac coadă pentru a intra în parking fiind frecvente.