monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cadavru găsit în Someș în Grigorescu

O descoperire macabră a fost făcută în această dimineață în râul Someșul Mic.

Un cadavru aflat într-o stare avansată de descompunere a fost descoperit în această dimineață. Martorii susțin că nu și-au putut da seama dacă era vorba de o femeie sau un bărbat, având în vedere faptul că trupul era în stare de descompunere. 

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru a scoate un cadavru din râul Someș.


„O persoană a fost găsită înecată în râul Someșul Mic, la podul din Grigorescu (lângă Cora)”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. 

Polițiștii s-au dus la fața locului și au început o anchetă în acest caz pentru a afla cine este persoana decedată.  


„Cadavrul a fost scos din apă. Este vorba despre un bărbat. Nu a fost găsit asupra lui documente care să conducă la identitatea acestuia. Trupul lui va fi transportat la IML în vederea efectuării necropsiei. Se continuă cercetările pentru a se stabili identitatea lui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Carmen Jucan.